Ce va asigura statul copiilor cu boli incurabile din Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Copiii cu boli incurabile vor beneficia de asistență paliativă imediat după stabilirea diagnosticului. Aceștia vor fi îngrijiți la domiciliu, în spitale și în instituții medicale specializate. Măsurile sunt prevăzute în Protocolul Clinic Național „Îngrijiri paliative la copii”, elaborat în premieră de Ministerul Sănătății.

Potrivit Protocolului, copiii cu boli incurabile vor beneficia de asistență medicală, fizică, psihologică, spirituală și socială. Asistența paliativă va fi oferită pe toată durata bolii, iar planul de îngrijiri paliative va fi stabilit de către medici și familiile pacienților, și va fi revizuit în funcție de evoluția maladiei.

Serviciul de îngrijiri paliative pentru copii va fi instituit în centrele de sănătate și a medicilor de familie, în spitalele raionale și în instituțiile medicale specializate. În acest scop, 600 de asistenți medicali vor fi instruiți să îngrijească de copiii care suferă de maladii incurabile.

Asistența paliativă va fi acordată de echipe multidisciplinare formate din medici de familie, pediatri, oncologi, asistenți medicali, kinetoterapeuți, asistenți sociali, psihologi, preoți, voluntari, rude și prieteni de familie. De asemenea, vor fi create echipe mobile de medici, care vor transporta copiii bolnavi la spital sau la domiciliu, după externare.

Dezvoltarea serviciului de îngrijiri paliative la nivelul medicinei primare și spitalicești va permite diagnosticarea mai rapidă a copiilor grav bolnavi, va spori calitatea serviciilor de asistență medicală destinate pacienților incurabili și va îmbunătăți calitatea vieții lor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...