Nu ne va aduce nimic bun, poate doar o alianță centristă pseudo-reformatoare și pseudo-europeană, cu o eventuală denumire populistă de tipul „pentru Moldova”, sau vreo altă aberație de amăgit naivii. Aceasta ar urma să fie formată din Partidul Democrat, Partidul lui Usatîi și actualul Partid Comunist, care va fuziona, probabil, până atunci, cu PD.
Doar o asemenea monstruozitate i-ar putea asigura lui Plahotniuc parazitarea, în continuare, pe seama statului. Această soluție de urgență a început să fie luată în calcul odată cu sporirea nemulțumirii populare și a identificării tuturor problemelor republicii cu persoana lui Plahotniuc. Catalizarea acestor nemulțumiri s-a produs și datorită PCDA, care s-a coagulat de la bun început împotriva acestui adversar comun, reprezentat de oligarh și care, a devenit de mai mulți ani un adevărat simbol al nemerniciei întregii guvernări. Chiar dacă, de 6 ani încoace, PLDM a fost singurul partid care a condus guvernul. Astăzi, înțelegem, însă, că această ambiție de a guverna alături și împreună cu o sursă de cancer, poate duce la contaminarea unor părți din organism, iar uneori chiar la extirparea forțată a acestora.
După câteva săptămâni de la reținerea liderului PLDM, percepția că (in)justiția noastră acționează abuziv a devenit unanimă. Nu mai există actori publici rezonabili sau dezinteresați, care să încerce să demonstreze contrariul. Încălcările de procedură care au precedat reținerea, manipularea continuă a surselor de propagandă mediatică din trustul lui Plahotniuc, poziționările publice cinice ale liderilor PD, precum și ignorarea cronică de către instituțiile de drept a ilegalităților oamenilor afiliați acestora din urmă, indică asupra caracterului selectiv și injust al sistemului. Satisfacerea angoasei generale, dar și a principiului dreptății, ar fi presupus reținerea și confiscarea averilor ilicite ale tuturor celor care au furat din banii publici, inclusiv a unor indivizi din anturajul democraților, socialiștilor și comuniștilor, nu doar ale liberal-democraților. Iar dacă se va păstra actualul establishment, nici nu vom vedea altceva, pentru că, până să ajungă la ceilalți făptași, justiția noastră se va fi liniștit.
Chiar dacă procurorii, în special Adriana Bețișor, care se ocupă de dosarul liderului liberal-democrat, au încercat să adopte un comportament similar celor din România, aceștia n-au reușit decât să mimeze deschiderea și capacitatea de a argumenta. Au putut fi sesizate discordanțe între variile lor declarații chiar și de către unii neavizați în domeniu. Cu toate acestea, n-ar trebui să ne mirăm ca anume Bețișor să fie cea care îl va înlocui pe Chetraru la șefia Centrului Național Anticorupție, după o perioadă în care expunerea sa mediatică a depășit-o pe cea a șefului ei. Un asemenea pas ar fi unul cu totul firesc, având în vedere că activitatea instituțiilor este într-atât de politizată, încât până și circulația resurselor umane în interiorul acestora se desfășoară conform unor reguli ale politicii. Partea proastă, însă, ca de obicei, este că pe cetățeni asemenea schimbări de formă nu-i va ajuta cu nimic.
O criză anunțată
O eventuală avansare a lui Bețișor ar ”rezolva” pentru regimul oligarhic câteva probleme dintr-un foc. În primul rând, l-ar scăpa de mult-blamatul Chetraru, care concurează pentru rolul de cel mai detestat instrument al lui Plahotniuc cu procurorul general Corneliu Gurin. În al doilea rând, ar reprezenta un semnal că regimul face pași concreți în reformarea justiției, îndelung solicitată atât de revoltații proeuropeni, cât și de cei confuzi, dar afectați de aceeași cleptomanie a guvernanților.
Mai mult, politicienii noștri vor invoca și faptul că ”reforma” CNA se produce cu sprijinul procuroarei din România, Mariana Alexandru, venirea căreia a fost anunțată cu mândrie de un reprezentant de vază al interfeței regimului, democratul Andrian Candu. Același Candu care, într-un gest de mare sacrificiu și dedicație față de aspirațiile societății, a publicat raportul Kroll. Privind retrospectiv, realizăm că acesta a fost primul pas care urma să obișnuiască poporul cu ideea sacrificării arogantului Filat și totodată momentul în care Ilan Shor a început convertirea la ”principiile și valorile” oligarhiei, spre disperarea lui Filat și a rubedeniilor sale, prinse în fapt de partenerii lor de nu demult.
Imperativul reformei polului proeuropean
O alianță dintre hologramele lui Plahotniuc, vechii kgb-iști ai lui Voronin și interlopii lui Usatîi ar trimite AIE în istorie, aceasta întregind șirul eșecurilor rușinoase ale ”proiectelor de țară moldovenești”. Iar odată cu îngroparea AIE va fi îngropat, chiar dacă nu de tot, și parcursul nostru european. Nu pentru că noua monstruozitate n-ar mai avea aceeași denumire pompoasă, sau discursurile demagogice despre ”viitorul nostru european”. Ci pentru că reformele pot fi făcute și mai rău și mai încet decât în perioada AIE 1/2/3. Adică deloc. Iar lucrurile care n-au putut fi făcute bine de Timofti vor putea fi făcute rău de Plahotniuc, care ar trebui să ajungă, probabil, președintele republicii. Totuși, anumite lucruri vor rămâne pe vechi. De exemplu, apelurile la unitate, solidaritate și interes național; încercările de a mulge în continuare statele Uniunii Europene, inclusiv România, de bani; profitarea nesimțită de avantajele apropierii de UE, precum libera circulație și liberalizarea pieței, fără a da doi bani pe adevăratele valori europene și, desigur, menținerea sistemului parazitar de însușire a tuturor bunurilor publice.
Socialiștii lui Dodon, deși conectați tot la Moscova, precum sunt și liderii eventualei coaliții populiste, riscă să rămână pe dinafară, făcând în continuare figurație butaforică. Din datele publice de care dispunem, Plahotniuc și Usatîi sunt conectați la alte cercuri ale fostei URSS decât Dodon, ceea ce i-ar putea determina pe primii să-l lase deoparte, chiar dacă nu neapărat în opoziție, folosindu-l la nevoie. De exemplu, la nevoia de a-l vota pe Plahotniuc în funcția de președinte. În plus, cooptarea lui Dodon într-o eventuală coaliție centristă ”pentru stagnare” i-ar îndepărta prea mult pe europenii de ai căror bani este, totuși, nevoie. Asta pentru că, dintre toate personajele politice din peisajul moldav, doar Dodon l-a folosit pe Putin ca pe un totem și doar Dodon și-a făcut icoană din invalida Uniune Vamală. Tocmai de aceea, martirizarea lui Usatâi prin înscenarea reținerii de la aeroportul Chișinău, respectiv sporirea cotelor acestuia, le-ar conveni mai mult anturajului lui Plahotniuc, care știe foarte bine că afacerile-i pot prospera doar într-o republică precum este Moldova astăzi: un pic europeană, dar și puțin sovietică. Nici mai mult, nici mai puțin.
În asemenea condiții, celalte partide sunt puse în situația de a întreprinde măsuri extraordinare în vremuri extraordinare. PLDM va trebui să înceapă să colaboreze deschis cu PCDA, după ce timp de jumătate de an au tot transmis mesaje similare împotriva sistemului actual. Din acest punct de vedere, cea mai bună soluție ar fi comasarea resurselor celor 2 structuri într-una singură, respectiv crearea unei noi entități, care să se disocieze atât de oligarhie, cât și de proruși. Această nouă structură ar trebui să se constituie într-un pol proeuropean de centru-dreapta. Putem intui că tocmai de aici provine și recenta inițiativă a PLDM de a susține alegerea șefului statului prin vot direct. Liberal-democrații ar miza, cel mai probabil pe contrapunerea Maiei Sandu lui Renato Usatâi, în condițiile în care Plahotniuc n-ar putea fi votat nici într-un caz de majoritatea populației, care acum, pur și simplu îl urăște. Singura lui șansă este să-și subjuge o majoritate parlamentară, fără PLDM și, probabil, fără PL. Dar acesta este doar scenariul favorabil PLDM, care, pur și simplu trebuie să ia măsuri radicale de dragul rămânerii în scenă.
Pe dreapta, Partidul Liberal se zbate în continuare între deficitul de resurse intelectuale și strategice interne, incoerența și nesimțirea liderului, incapacitatea de a genera reforme, Mai mult, aceștia au reușit, cu un talent ieșit din comun, să se lipsească de 2 elemente esențiale care generau, până nu demult, suficiente voturi pentru a se face auziți. Primul este imaginea de partid incoruptibil și hotărât, mai ales după ce Ghimpu și-a declarat susținerea pentru Gurin și Chetraru. Iar al doilea este imaginea singurului partid parlamentar unionist, mai ales după scindarea din 2013 și non-asocierea pe față cu tinerii manifestanți unioniști, care s-au făcut auziți în ultimii ani. Astăzi concurența unor structuri instituționalizate unioniste pare să se întețească, odată cu lansarea Dreptei, în frunte cu Ana Guțu. În plus, discuțiile privind lansarea unui partid unionist finanțat de Plahotniuc, având o garnitură atrăgătoare, prind anvergură. Tocmai de aceea, PL ar trebui să facă mai mult pentru a se apropia de veșnicii lor rivali de la actualul PLDM, consolidând polul proeuropean de centru-dreapta.
Singurul partid care a fost lansat și înființat până acum dintre cele care anunțau că vor face politică altfel, Partidul Popular European din Moldova, ar putea deveni o alternativă interesantă. Doar că eticheta de ”partid al lui Plahotniuc” este prea lipicioasă, iar atragerea unor noi personalități publice necompromise întârzie să se producă. În plus, popularitatea lui Iurie Leancă este în continuă scădere, în lipsa unor acțiuni vizibile și a unor ruperi de ritm consistente. Din fericire pentru populari, întreținerea unor relații bune cu PCDA, înlăturarea ”principalului vinovat Filat” de la conducerea PLDM, precum și menținerea unui respect reciproc aparent între ei și PL, le-ar putea permite participarea într-o reformare a polului proeuropean, cam după modelul majorității fragile din Consiliul Municipal Chișinău. Dar aceasta ține în primul rând de echilibrul puterii dintre grupurile din interiorul partidului.