Cei mai înstăriți oameni din istorie; Bill Gates ar părea sărac pe lângă ei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Averile fondatorului Microsoft, Bill Gates, cea a magnatului american Warren Buffet sau a deţinătorului Amazon, Jeff Bezos, nu sunt nici pe departe cele mai mari din istoria mondială, scrie MarketWatch.

În fapt, dacă le cumulăm, nu obţinem sumele fabuloase care se aflau în posesia conducătorilor din secolele trecute.

Augustus Caesar (63 î. Hr – 14 d. Hr)

În fruntea topului este primul împărat roman, Augustus Caesar. După ce a cucerit Egiptul, averea lui a ajuns la 4,6 trilioane de dolari, pentru că această ţară făcea aproape 30% din PIB-ul global. Impresionat, având în vedere că împăratul a trăit înainte de Hristos.

Regele Solomon (970 – 931 î. Hr)

A strâns o avere de 2,2 trilioane de dolari pentru că a primit, în fiecare an al vieţii sale 25 de tone de aur drept tribut. Doar tributul acesta valora 40 de miliarde de dolari. O mare parte din averea lui se datora comerţului şi altor afaceri

Genghis Khan (1162 – 1227)

Împăratul Imperiului Mongol a fost unul dintre cei mai mari cuceritori şi strategi militari ai lumii. Drept dovadă stă faptul că întinderea masivă pe care se desfăşura Imperiul Mongol ajungea de la China până în Europa.

Cosimo de Medici (1389 – 1464)

Bancherul din Florenţa a strâns pe parcursul vieţii sale 129 de miliarde de dolari. Chiar dacă nu a candidat niciodată pentru o funcţie în administraţia publică, era regele din oraş. O mare parte din avere a fost creată şi datorită moşternirii lăsate de tatăl lui, care a înfiinţat banca Medici.

Împărăteasa Wu (624- 705)

Singura împărăteasă din istoria Chinei este considerată a fi şi cea mai bogată femeie care a existat vreodată, cu o avere mai mare decât Cleopatra. Ea a extins dinastia Tnag, făcând-o una dintre cele mai mari din întreaga lume. Terenurile ei îi aduceau 22,7% din PIB-ul mondial.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...