Cazuri de activitate ilicită în rândul taximetriștilor verificate de Serviciul Fiscal de Stat: 13 din 13 șoferi nu au putut prezenta actele necesare

Cazuri de activitate ilicită în rândul taximetriștilor verificate de Serviciul Fiscal de Stat:  13 din 13 șoferi nu au putut prezenta actele necesare

O operațiune ordinară de verificare a transportatorilor de pasageri în regim taxi în municipiul Chișinău a scos la iveală 13 cazuri de activitate ilicită a șoferilor. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat de comun cu angajații Inspectoratului Național de Patrulare au întocmit 13 procese verbale și au stabilit amenzi în valoare de 45.500 de lei.

Inspectorii fiscali au verificat legalitatea activității șoferilor ceea ce ar însemna înregistrarea activității lor de întreprinzător. Astfel, din 13 mașini de taxi verificate, la toate 13 inspectorii fiscali au constatat că șoferii acestora nu dețin acte necesare care ar permite desfășurarea acestui gen de activitate.

Potrivit SFS, astfel de operațiuni de verificare a transportatorilor de pasageri în regim taxi au loc cu regularitate, ele urmând a avea loc și pe viitor. Anterior, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat și acțiuni de conformare benevolă a acestui domeniu de activitate, realizând campania de informare cu genericul „Fii onest – transportă legal!”.

În acest context, SFS se adresează cu un apel către contribuabilii care desfă oară acest gen de activitate să se conformeze cerințelor legislației în vigoare și să activeze legal!

0