Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) vine să avertizeze că în lunile mai-iunie, când majoritatea păsărilor cuibăresc, s-ar putea să găsim cuiburi, ouă sau chiar pui căzuți din copaci. În cazul în care găsim pui de păsări căzuți din cuib, trebuie să parcurgem câțiva pași simpli:
1. Verificăm starea puiului. În caz că puiul pare să fie sănătos și nu prezintă semne de boală sau traume, trebuie să-l ridicăm de pe sol și să încercăm să-l punem înapoi în cuib. Dacă nu găsim cuibul, punem puiul într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit, pentru a-l pune la adăpost de atacurile câinilor și pisicilor. Unii pui pot să ne rănească cu ghearele, de aceea va trebuie să-i manevrăm cu o cârpă sau bucată de țesătură.
2. Dacă pasărea este rănită sau bolnavă, adică nu își poate flutura aripile, prezintă sângerări, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită sau tremură puternic, trebuie să cerem ajutor specializat cât mai repede posibil, pentru că orice întârziere înseamnă mai puține șanse de salvare a păsării. Un medic veterinar sau o persoană care are cunoștințe de salvare și de reabilitare a păsărilor sălbatice poate examina pasărea pentru a stabili exact ce specie este și dacă a suferit anumite traumatisme.
3. Dacă puiul este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura. Puii aflați la etapa aceasta de creștere încep să exploreze spațiul de dincolo de cuib, plimbându-se pe ramurile din jur. Se întâmplă să cadă, dar acestea sunt etapele necesare în procesul de învățare a zborului. Cel mai frecvent vom găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere.
„Dacă nu există semne de traume sau boală, nu este indicat să luăm puiul acasă! O creștere artificială va determina pasărea să nu-i mai fie frică de oameni, iar asta înseamnă șanse reduse de a se readapta în libertate. Cu cât îl ținem mai mult, cu atât adultul crescut în captivitate are șanse mai mici să se reintegreze în mediul natural”, spun reprezentanții Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.
Păsările sălbatice sunt supuse unui stres fantastic când sunt în captivitate. În momentul în care o pasăre este găsită, chiar și faptul că o privim înseamnă stres. Omul este perceput ca un prădător. De aceea nu trebuie să ținem pasărea în casă, chiar dacă avem cele mai bune intenții. Faptul că am găsit-o nu înseamnă că suntem proprietarii păsării, ne mai atenționează SPPN.