Câţi bani au donat Mihai Ghimpu, Alina Zotea şi alţi deputaţi PL pentru referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, deputata Alina Zotea şi alţi deputaţi liberali au contribuit financiar pentru organizarea campaniei în contextul referendumului privind revocarea din funcţie a primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Astfel, şase din cei şapte donatori pentru PL sunt deputaţi ai formaţiunii, iar cel mai mult a contribuit chiar liderul liberal Mihai Ghimpu.

Potrivit rapoartelor financiare depuse la Comisia Electorală Centrală, Mihai Ghimpu a donat în total 75 de mii de lei, în două tranşe a câte 70 de mii şi 5 mii de lei, făcute în aceeaşi zi. Tot atunci, la 1 noiembrie curent, şi deputatul Petru Cosoi a transferat pe contul fondului electoral al PL suma de 35 mii lei.
O sumă similară celei donate de liderul PL a donat şi deputatul Valerian Bejan, care a trimis în contul formaţiunii 70 mii lei, la data de 6 noiembrie curent. Tot în aceiaşi zi, deputaţii Ion Casian şi Ion Apostol au donat câte 25 şi 30 de mii de lei.

Vedeţi şi: Deputaţii socialişti au donat din propriul salariu aproape un milion de lei pentru referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă

Două zile mai târziu, deputata Alina Zotea a donat pentru referendumul din 19 noiembrie 20 de mii de lei, iar consilierul municipal din partea PL Mihail Roibu – 30 mii lei.

În total, în această perioadă, Partidul Liberal a acumulat în fondul electoral al formaţiunii 285 de mii de lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...