Un mesaj pe Twitter de 19 cuvinte (114 caractere) de la senatorul Bernie Sanders a costat investitorii companiei Ariad Pharmaceuticals 387 de milioane de dolari …
Altele
-
-
Cel puţin 30 de persoane au decedat în urma unui grav accident rutier petrecut în provincia Punjab din Pakistan, în care au fost implicate două …
-
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP atenționează șoferii și pietonii să manifeste maximă prudență și atenție la trafic în condițiile în care până pe 19 …
-
Lista anuală a miliardarilor chinezi arată, din nou, că ţara asiatică are mai mulţi miliardari decât Statele Unite, iar diferenţa se măreşte, potrivit BBC.
-
Altele
(FOTO) Mitropolitul Moldovei Vladimir își etalează BMW-ul chiar în fața Catedralei
by Genko GenkoMitropolitul Moldovei Vladimir își etalează mașina, un BMW seria 7, chiar în fața Catedralei „Naşterea Domnului” din centrul Chișinăului.
-
Melania Trump a ameninţat că dă în judecată revista People şi pe o fostă jurnalistă pentru declaraţii „false şi complet inventate”, după ce aceasta din …
-
Altele
Consilierii municipali, îngrijorați de absenteismul lui Chirtoacă: A dispărut după anunțul că divorțează
by Genko GenkoConsilierii municipali se arată îngrijorați de soarta primarului general Dorin Chirtoacă. Aceștia spun că edilul „a dispărut” după anunțul că divorțează de jurnalistul Anișoara Loghin.
-
Altele
Ghimpu afirmă că sistemul de pensii are probleme majore: „Banii se plătesc doar din împrumutul României”
by Genko GenkoSistemul de pensii din Republica Moldova se confruntă cu probleme majore, din lipsă de bani, susține liderul PL Mihai Ghimpu. Acesta anunță că pensionarii au …
-
Aviațiile siriană și rusă au executat joi noi raiduri asupra Alepului, după bombardamentele violente asupra cartierelor rebelilor din acest oraș soldate cu cel puțin 71 …
-
Altele
Doi părinţi din Spania au primit o factură uriașă de la Google. Ce făcuse fiul lor de 12 ani
by Genko GenkoDacă ai de gând să te promovezi pe internet, e bine să te informezi înainte şi să citeşti fiecare cuvânt scris. Sau, şi mai bine, …