Candu a convocat în ședință președinții comisiilor permanente

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prioritățile legislative pentru perioada imediat următoare, până la finele sesiunii de primăvară a Parlamentului, au fost discutate luni, în cadrul unei ședințe de lucru cu vicepreședinții Legislativului și conducerea comisiilor permanente.

Pe agenda de lucru a comisiilor parlamentare se află, în prezent, 192 de proiecte de acte legislative spre examinare, inclusiv 25 de acte legislative propuse de Guvernul Republicii Moldova pentru a fi adoptate în mod prioritar în sesiunea curentă. Cele mai multe sunt în examinare la Comisia economie, buget și finanțe – 71 de proiecte, Comisia juridică, numiri și imunități – 35 de acte, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice – 28 de proiecte, Comisia protecție socială, sănătate și familie – 25 de acte.

Proiectele legislative prioritare discutate în ședință vizează îmbunătățirea cadrului legislativ național în domenii importante pentru cetățeni, inclusiv prin armonizarea la acquis-ul comunitar.

Andrian Candu i-a îndemnat pe președinții comisiilor să revadă proiectele de legi aflate în examinare, conform domeniilor de competență și să înainteze propuneri pentru ordinea de zi a ședințelor plenului Parlamentului.

Șeful Legislativului a mai anunțat că ședința Biroului permanent va fi convocată mâine, 16 iunie, pentru a decide data următoarei ședințe plenare a Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...