Campioni post-mortem: Chapecoense va primi trofeul Copei Sudamericana

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce și-a pierdut majoritatea jucătorilor în tragedia aviatică din Columbia, Chapecoense va fi numită campioană a Copei Sudamericana. Anunțul a fost făcut chiar de Ivan Tozzo, cel care ocupă acum funcția de președinte interimar al clubului brazilian.

„CONMEBOL o va declara pe Chapecoense drept campioana Copei Sudamericana. În plus, clubul va primi și premiul de două milioane de dolari”, a declarat președintele Ivan Tozzo.

După ce avionul care o transporta pe Chapecoense către Medellin, acolo unde trebuia să se joace prima manșă a finalei Copa Sudamericana, s-a prăbușit, adversara brazilienilor, Atletico Nacional, a anunțat că va solicita forului continental, CONMEBOL, ca, în semn de respect, trofeul să-i fie acordat clubului lovit de respectiva tragedie aviatică.

În ediția 2016 a Copei Sudamericana, Chapecoense a intrat direct în turul al doilea, unde a trecut de un alt club brazilian, Cuiaba, după 0-1 în deplasare și 3-1 acasă. Apoi, în optimile de finală, Chape a dispus, în urma loviturilor de departajare, de Independiente (0-0 în Argentina, 0-0 în Brazilia, 5-4 la 11 metri), în ”sferturi”, de Junior, din Barranquilla (0-1 în Columbia, 3-0 la Chapeco) și, în semifinale, de San Lorenzo (1-1 în Argentina și 0-0 în Brazilia).

71 dintre cei 77 de oameni aflați la bord au decedat în noaptea zilei de luni, în apropiere de Medellin, la La Union, în departamentul Antioquia, după ce avionul care îi transporta s-a prăbușit, întrucât a rămas fără combustibil. Printre supraviețuitori se află și trei jucători.

19 fotbaliști ai lui Chape, plus antrenorul Caio Junior și-au pierdut viața în tragedia aviatică din Columbia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...