Camera de Comerț și Industrie are un nou șef

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sergiu Harea a fost ales președinte al Camerei de Comerț și Industrie. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței extraordinare a Congresului CCI. Anterior interimatul acestei funcții a fost deținut de către vicepreședintele Tudor Olaru, după ce Valeriu Lazăr a demisionat de la conducerea instituției, la sfârșitul lunii martie curent.

Sergiu Harea le-a mulțumit membrilor CCI pentru încredere. „Este important ca CCI să aibă o poziție proactivă în relațiile cu autoritățile publice centrale, administrația publică locală și partenerii străini, susținând întreprinzătorii autohtoni și intensificând în continuare parteneriatul public-privat. Consider că odată cu apariția noilor cerințe și necesități din partea agenților economici, este strict necesară diversificarea și lansarea în cadrul CCI a noilor servicii de suport pentru business”, a spus președintele CCI.

Sergiu Harea deține studii superioare în domeniul economie, finanțe și contabilitate. Anterior a activat în cadrul mai multor instituții publice, însă din anul 1999 s-a angajat la CCI, în calitate de consultant, ulterior evoluând pe scara ierarhică până la funcția de vicepreședinte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...