Calea Ferată din Moldova reacționează la ilegalitățile în care este implicată una dintre subdiviziunile întreprinderii

by D M
Distribuiti mai departe...

ÎS “Calea Ferată din Moldova” (CMF) a venit cu un comentariu în urma informaţiilor aduse de deputatul ACUM, Lilian Carp, privind înregistrarea unor cazuri de sustragere şi comercializare ilegală de cupru şi aluminiu în cadrul unei subdivizuni ai întreprinderii. Într-un comunicat de presă, CMF confirmă ilegalitățile comise și susține că „a procedat în spiritul deschiderii, transparenţei şi al unei colaborări eficiente cu organele de drept”.

„Acum aproximativ o lună conducerea Nodului de cale ferată Bender a informat administraţia CFM despre identificarea unor stocuri de metale neluate la evidenţă şi care ar putea fi obiectul unor acţiuni mai puţin transparente. Servicul de revizie şi control al magistralei a inspectat subdiviziunea vizată şi a confirmat existenţa unor elemente suspecte pasibile de atenţia şi interesul organelor de drept.

În situaţia dată, ÎS “Calea Ferată din Moldova” a decis transmiterea informaţiei acumulate către organele de drept competente, aşa cum caracaterul acţiunilor respective depăşesc clar competenţele pe care le are.

Declarăm cu toată responsabilitatea că şi în acest caz, ÎS “Calea Ferată din Moldova” a procedat în spiritul deschiderii, transparenţei şi al unei colaborări eficiente cu organele de drept în vederea contracărării oricăror tentative de sustragere şi înstrăinare a bunurilor statului”, se arată într-un comunicat emis de ÎS “Calea Ferată din Moldova”.

UNIMEDIA amintește că nodul feroviar din Bender ar activa cu încălcări grave. Angajații întreprinderii ar comercializa ilegal aluminiu și cupru. Desprea aceasta a anunțat deputatul ACUM, Lilian Carp, care susține că a fost sesizat de un grup de angajați din cadrul instituției, iar în acest sens, i-a oferit și imagini video drept dovadă.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.