Brigitte Bardot îi scrie lui Trump că e „inapt să guverneze” după decizia de a reautoriza trofeele de elefanți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actriţa Brigitte Bardot i-a adresat preşedintelui SUA Donald Trump o scrisoare în care critică decizia administraţiei americane de a permite importul de trofee de elefant din Zimbabwe, la scurt timp după ce l-a permis pe cel din Zambia, spunându-i acestuia că modul nedemn în care acţionează nu face decât să confirme zvonurile care pun la îndoială capacitatea sa de a fi preşedinte.

Ea începe prin a numi decizia o extravaganţă ucigaşă, despre care afirmă că are sprijinul „dictatorului nebun” din Zimbabwe şi confirmă autoritatea criminală pe care o exercită asupra regnului animal şi vegetal în ansamblu.

„Niciun despot din lume nu îşi poate asuma responsabilitatea de a face să dispară o specie milenară, care face parte din patrimoniul mondial al umanităţii”, scrie ea, adăugând că elefantul este „un animal sacru, magic, unic, respectat şi protejat”.

„Acţionând într-o manieră atât de nedemnă nu faceţi decât să confirmaţi zvonurile care vă pun la îndoială capacitatea de a fi preşedinte”, afirmă Brigitte Bardot în finalul scrisorii, conform news.ro.

Realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres a anunţat, la rândul ei, că iniţiază o campane de strângere de fonduri pentru protecţia elefanţilor şi conservarea speciei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...