Brexit: Marea Britanie, somată să își ia înapoi și granița, nu doar libertatea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul din Calais a cerut ca taberele de migranți dornici să ajungă în Marea Britanie să fie mutate de pe teritoriul Franței în interiorul țării vecine, drept „consecință” a deciziei luate de britanici prin referendum de a părăsi Uniunea Europeană.

Acordul „Touquet” între cele două state, care prevede că verificarea la graniță să fie făcută de partea franceză a Canalului Mânecii, este pus sub semnul întrebării după ce britanicii au votat în favoarea Brexit, scrie The Telegraph.

„Britanicii trebuie să își asume consecințele deciziei lor”, a declarat Natacha Bouchart, primarul din Calais, vineri seară, la televiziunea publică din Franța.

„Suntem hotărâți să facem presiuni în acest sens, pentru o modificare a acordului, și îi cerem președintelui Hollande tot sprijinul”, a adugat edilul, spunând că trebuie să se pună „totul pe masă”.

La rândul sau, Xavier Bertrand, președintele de centru-dreapta al regiunii Hauts-de-France a postat pe Twitter un mesaj în care scrie că „Englezii au vrut să își ia înapoi libertatea, acum trebuie să își ia înapoi și granița”.

David Cameron avertizase în campania împotriva Brexit-ului că plecarea din Uniunea Europeană va atrage după sine mutarea taberelor de imigranți ilegali de la Calais pe teritoriul britanic, dar acest lucru nu pare să-i fi făcut să se răzgândească pe adepții taberei adverse.

Mai mult, ministrul francez de Finanțe, Emmanuel Macron, afirmase răspicat încă din luna februarie, referindu-se la acordul „Touquet”, semnat în 2003, că acesta va cădea: „În ziua în care relația se rupe, migrantii nu vor mai rămâne la Calais”, spunea aceasta.

Imigranții găzduiți de Franța la Calais au creat mari probleme autorităților locale la începutul acestui an, când „Junglă” de la Calais a fost evacuată cu gaze lacrimogene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...