Boțan: Timofti a fost tras pe sfoară. Păduraru și Curtea Constituțională au jucat rolul lor

Boțan: Timofti a fost tras pe sfoară. Păduraru și Curtea Constituțională au jucat rolul lor

Președintele Nicolae Timofti a fost tras pe sfoară, iar premizele au fost create de către Curtea Constituțională și chiar Ion Păduraru, pe care l-a desemnat la funcția de premier, susține analistul politic Igor Boțan.

Potrivit lui Boțan, „situaţia în care s-a pomenit Republica Moldova şi dezvoltarea crizei politice sunt rezultatul hotărârii Curţii Constituţionale din 29 decembrie”.

„Am văzut că şeful statului, domnul Timofti, atunci când şi-a schimbat punctul de vedere şi a numit candidatul Partidului Democrat, a invocat această hotărâre. Înţelegem acum: Curtea Constituţională, foarte clar înţelegem, şi-a depăşit atribuţiile, a venit cu creaţie legislativă, dacă putem spune aşa. Domnul preşedinte Timofti a emis o adresare către cetăţeni, explicându-şi acţiunile şi faptele. Înţelegem foarte clar din această adresare către cetăţeni că domnul preşedinte Timofti pur şi simplu a fost tras pe sfoară şi, după ce candidatul pe care l-a desemnat, domnul Ion Păduraru, în mod neaşteptat, şi-a prezentat demisia, domnul preşedinte a invocat faptul că este obligat de hotărârea Curţii Constituţionale să propună la funcţia de prim-ministru candidatul aşa-zisei majorităţi”, a declarat Igor Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Analistul politic este de părere că Timofti l-a desemnat pe Filip deoarece a cedat presiunilor.

„Şi este foarte important că şeful statului a făcut aceste cedări în contextul în care media holdingul domnului Plahotniuc vehiculează ideea aşa-zisei lovituri de stat. Este o pură invenţie, este o metodă propagandistică de o calitate foarte proastă, pentru că oricine ia un manual şi studiază ce înseamnă o lovitură de stat ştie foarte bine că loviturile de stat sunt organizate de către insideri, de cei care fac parte din guvernare”, a precizat sursa citată.

Mai mult decât atât, felul în care s-au derulat lucrurile în ultimele zile este catalogat de Boțan drept „o lovitură de palat”.

„Hotărârea Curţii Constituţionale este un element, demiterea propriului guvern de către Partidul Democrat împreună cu comuniştii care acum sunt parte la această guvernare. Mai departe, modul în care s-a comportat domnul Ion Păduraru şi intervenţia procurorului Beţişor, care a invocat în mod public că în denunţul domnului Shor principalul actor şi animator al furtului unui miliard de dolari domnul Păduraru este identificat drept persoană de legătură între elementul activ al actului corupţional, domnul Shor, şi cel pasiv, domnul Vlad Filat. Este vorba despre fapte, iar faptele sunt cele mai puternice argumente”, a menționat analistul politic.

0