BNS, acuzat de falsificarea rezultatelor recensământului: Unioniștii cer ca datele să nu fie validate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Datele recensământului au fost falsificate și nu trebuie luate în considerare. De această părere sunt Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” și deputatul român Constantin Codreanu, care au organizat astăzi o conferință de presă la acest subiect.

„Anul trecut 60% dintre chestionare erau numărate, iar procentajul celor declarați români depășea 30%, iar acum este de doar 7%. Este o disconcordanță neveritabilă, care nu poate fi explicată decât prin retușarea și falsificare procesului de recenzare”, a menționat președintele Mișcării Civice, Anatol Ursu.

Totodată, tinerii consideră că fraudarea recensământului este o acțiune, care are legătură cu noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Acest exercițiu s-a desfășurat prin încălcarea legislației, care prevede un termen foarte clar de 27 de luni pentru publicarea rezultatelor. Dacă facem un calcul elementar, datele ar fi trebuit să apară în luna august a anului trecut. De ce nu au fost publicate? Pentru că miza era alegerile prezidențiale”, explică deputatul român Constantin Codreanu.

Citește și: Biroul Național de Statistică, acuzat că a falsificat rezultatele recensământului

Tinerii argumentează că Biroul Național de Statistică nu a fost suficient de pregătit pentru desfășurarea recensământului. Acesta nu avea baza tehnică necesară, iar recenzorii nu au fost instruiți pentru a adresa corect întrebările. „Cei moldoveni sunt automat declarați români, pentru că suntem o singură națiune”, consideră Mișcarea Civică.

Totodată, organizația este de de părerea că instituția se supune Guvernului, iar guvernarea, practic a dictat rezultatele, care i-ar fi convenabile.

„Tinerii Moldovei” vor continua să compare rezultatele cu datele pe care le-au acumulat ei și fac un apel către societatea civilă de a-i ajuta în acest demers pentru ca aceste date false să nu fie validate.

Anterior, tinerii au solicitat Guvernului Republicii Moldova să nu facă publice rezultatele exerciţiului demografic până când Procuratura Generală nu cercetează sub aspect de fraudă întreg procesul de recenzare.

Citește și: Datele recensământului din 2014, în sfârșit, făcute publice: În Moldova trăiau 2,9 milioane de persoane

Amintim că datele recensământului realizat în anul 2014 au fost făcute publice astăzi, de către Biroul Naţional de Statistică (BNS). Conform datelor, în Republica Moldova trăiesc 2,998,235 de persoane.

75% dintre cei recenzați se declară moldoveni. În același timp, 7% din populația Republicii Moldova se declară români, 4,6% – găgăuzi și 4,1% – ruși.

De asemenea, datele mai arată că 52.7% din populaţie a menţionat că vorbeşte limba moldovenească şi doar 23.2% consideră că vorbesc limba română.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...