BNM micșorează din nou rata de bază

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul de administraţie al BNM a decis, prin vot unanim, să micșoreze rata dobânzii de politică monetară cu 2%, de la 15 până la 13 la sută anual.

De asemenea, a fost micșorată și rata dobânzii, de la 18% la 16%, iar rata dobânzii la depozite de la 12% la 10%.

Banca Națională a Moldovei a decis însă să menţină norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul de 14% din baza de calcul, iar norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul de 35%.

Potrivit BNM, dinamica nefavorabilă a indicatorilor macroeconomici în trimestrul I a anului curent semnalează continuarea contractării activității economice în perioada de referinţă și relevă persistența presiunilor dezinflaţioniste din partea cererii agregate.

Astfel, în trimestrul I, exporturile au scăzut față de perioada similară a anului 2015 cu 14,5 la sută, iar importurile cu 8,9 la sută.

În același timp, evoluții ușor pozitive se atestă în agricultură și industrie. Astfel, producția agricolă a înregistrat o sporire de 4 la sută, iar producția industrială s-a majorat în termeni reali cu 1,1 la sută.

Din perspectiva cererii de consum, în perioada ianuarie-martie 2016, ritmul anual de creștere al salariului mediu real pe economie a constituit minus 1,8 la sută, fiind cu 4,4 puncte procentuale superior celui din trimestrul IV 2015.

Transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor din Republica Moldova s-au redus în perioada ianuarie-aprilie cu 6,5 la sută și în luna aprilie 2016 cu 3,2 la sută, în termeni nominali, comparativ cu perioadele similare ale anului 2015.

Amintim că, la începutul anului rata de bază era la nivelul de 19,5%, care a fost redus treptat până la 13%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...