Biroul de avocați care l-a reprezentat pe Vlad Filat în instanțe, obligat de CSJ să achite peste 100 de mii de lei ÎS „Calea Ferată”

Biroul de avocați care l-a reprezentat pe Vlad Filat în instanțe, obligat de CSJ să achite peste 100 de mii de lei ÎS „Calea Ferată”

Biroul asociat de avocați „Popa și Asociații”, care l-a reprezentat anterior pe fostul premier Vlad Filat în instanțele de judecată, a pierdut definitiv un dosar inițiat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, referitor la neexecutarea obligațiilor contractuale. Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de Apel, prin care biroul a fost obligat să repare prejudiciul cauzat Întreprinderii de Stat, în valoare de 102.022 de lei.

Potrivit portalului BizLaw.md, Calea Ferată a acționat în judecată Biroul de Avocați, pe care l-a contractat în 2015 pentru asistență juridică, invocând neexecutarea obligațiilor contractuale de către ultimii.

Întreprinderea a declarat că și-a onorat obligațiile de plată ce reveneau din contract și a achitat Biroului suma de 102.022 de lei, iar ultimii nu și-au respectat angajamentele și nu au prestat niciun serviciu prevăzut în contract.

Potrivit documentului semnat între cele două părți, BAA „Popa și Asociaţii” urma să remită întreprinderii, la sfârșitul fiecărei luni, o dare de seamă cu privire la lucrările efectuate, cu indicarea exactă a timpului de lucru petrecut în acest sens şi tarifului orar aplicat. Contrar acestei clauze, biroul contractat nu a prezentat această dare de seamă.

Până la acționarea în judecată a Biroului de avocați, Calea Ferată a solicitat printr-o reclamație restituirea benevolă de către contractat a sumei de 102.022 de lei, însă nu a primit niciun răspuns.

Ulterior, întreprinderea a acționat biroul în judecată, solicitând rambursarea sumei menționate cu titlu de prejudiciu cauzat şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a respins acțiunea întreprinderii, iar după depunerea apelului de către întreprindere, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Chişinău şi a pronunțat o nouă hotărâre, prin care s-a dispus încasarea de la BAA „Popa și Asociaţii” în beneficiul ÎS „Calea Ferată din Moldova” a prejudiciului de 102.022 de lei.

Biroul de avocați a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar Curtea Supremă de consideră că instanţa de apel corect a ajuns la concluzia referitor la admiterea cerinței cu privire la repararea prejudiciului cauzat, deoarece materialele cauzei au arătat cu certitudine cauzarea prejudiciului din partea BAA „Popa și Asociații”, prin neexecutarea condițiilor contractuale.

Decizia instanței supreme este irevocabilă.

0