Biletele arată că deplasările cu autobuzul s-au scumpit

by D M
Distribuiti mai departe...

O poză cu un bilet de autobuz, la prețul de 8 lei, a devenit virală pe internet. Fotografia a fost făcută astăzi și postată pe rețelele de socializare de un internaut după ce a făcut o călătorie pentru care a achitat însă taxa veche.

Decizia de majorare a tarifului în transportul public nu a fost luată încă. Cert e că în cazul unei aprobări a CMC, prețul biletelor va creşte de la 2 la 5 lei pentru deplasarea cu troleibuzul și de la 3 la 8 lei, la cea cu autobuzul. Solicitarea vine din partea autorităților locale. Primarul interimar, Adrian Talmaci o explică prin faptul că întreprinderile lucrează în pierdere. 

Fostul primar interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, consideră însă că majorarea prețurilor nu va soluționa problema.
„Întreprinderile nu sunt profitabile doar din cauza prețurilor? Sau mai sunt și alți factori? Vă dau un exemplu. Doar pe parcursul la 12 luni, cât am fost eu interimar, Regia Autosalubritate, menținând aceleași prețuri, și-a încasat niște datorii în valoare de 26 milioane de lei, ce reprezintă 25% din venitul pe vânzări. Prețurile au fost aceleași, doar abordarea a fost schimbată și doar pentru că se poate, dacă se vrea”, a scris Codreanu pe Facebook.
Codreanu mai scrie că chiar dacă s-ar face, majorările ar trebui precedate de investiții.

„Nu mărim din pod! Investiți în infrastructură, în comoditate, dați oamenilor condiții și după vorbiți de majorări de prețuri. Oamenii să înțeleagă că da. Autobuze noi, troleibuze noi, rampă joasă, aparat de aer condiționat, bilet electronic, linii noi deschise în toate suburbiile, bandă dedicată transportului public să nu mai stau în trafic în rând cu mașinile. Așa da! Las mașina și plătesc biletul și de 10 lei. Dar acum pentru ce să plătească?”, se întreabă Codreanu.

Fostul consilier municipal, Ilian Cașu consideră însă că problema e creată artificial de socialiști care caută să adune capital politic printr-o așa-zisă soluționare.

“Primaria Chisinau e acum sub controlul absolut al socialistilor lui Dodon. Inainte de turul II, aceasta primarie detoneaza in spatiul public bomba cu “ajustara tarifelor” in transportul public: 5 lei in troleu si 8 lei in autobuz. Si imediat se ridica impotriva majorarii tarifelor Ceban & socialistii: gata cu sange sa scrie pe trotuarul din fata primarie “nu tarifului de 5 lei in troleu”. Smecherie cunoscuta: artificial se creaza problema, ca tot cei care au creat-o s-o rezolve. Artificial, desigur. Nu prostiti chisinauienii, tovarasi dodonisti”, a scris Cașu într-o postare pe Facebook. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...