Bijuterii din aur, zeci de mii de euro și lei, ridicați din casa șefului Centrului de Medicină Legală, reţinut în dosarul expertizelor

by D M
Distribuiti mai departe...

Bijuterii din aur și zeci de mii de euro, și lei au fost ridicați din casa șefului Centrului de Medicină Legală, reţinut în dosarul expertizelor. Oamenii legii au mai găsit la domiciliul suspectului înscrisuri de ciornă ce ar reprezenta contabilitatea neagră sau banii care nu ajungeau în casieria instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, directorul Centrului de Medicină Legală urmează să fie escortat la Procuratura Anticorupţie pentru a fi audiat pe marginea suspiciunilor privind implicarea sa în schemele de corupţie.

Tot astăzi, procurorii vor cere instanţei de judecată arestarea preventivă a şase legişti din cei 10, reţinuţi, acum două zile. Patru din ei colaborează cu ancheta şi urmează să fie cercetaţi în stare de libertate. Aceştia sunt învinuiţi de organizarea unei scheme infracționale, prin intermediul căreia ar fi dobândit ilicit mijloace bănești ce reprezentau plăți pentru serviciile de expertiză judiciară. Potrivit materialelor cauzei, banii ar fi fost pretinşi pentru formularea unor  concluzii denaturate în rapoartele de expertiză, întocmite în legătură cu examinarea cauzei morții, iar aceste plăţi variau între 900 şi 10 000 lei şi nu erau contabilizate în casieria instituției. Prin urmare, sumele indicate ar fi fost împărţite între cei care prestau serviciile menţionate, în acest mod fiind cauzate prejudicii materiale instituţiei medicale.

În cadrul percheziţiilor, desfăşurate de ofiţeri şi procurori, de la domiciliile celor vizaţi au fost ridicate zeci de mii de euro şi de lei, bijuterii din aur, precum şi înscrisuri de ciornă ce ar reprezenta contabilitatea neagră sau banii care nu ajungeau în casieria instituţiei. Totodată, provenienţa bunurilor şi mijloacelor băneşti ridicate urmează a fi stabilită în cadrul anchetei. 

Pe faptele enunţate au fost pornite două cauze penale – pentru corupere pasivă şi escrocherie, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de închisoare cu amendă de până la 500 000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...