Bicicletele electrice importate din China vor trebui înregistrate în UE

Bicicletele electrice importate din China vor trebui înregistrate în UE

Bicicletele electrice produse în China vor trebui înregistrate în Uniunea Europeană (UE), decizia fiind luată în scopul reducerii importurilor la prețuri mici care, potrivit fabricanților europeni, inundă piața, relatează Reuters.

Comisia Europeană dispune de suficiente dovezi potrivit cărora fabricanţii chinezi fac dumping cu biciclete electrice în Europa şi primesc subvenţii, arată Jurnalul Oficial al UE.

Sistemul de înregistrare a bicicletelor electrice va permite ca eventuale tarife vamale să fie retroactive de la începutul lui mai, potrivit Jurnalului UE.

Asociaţia europeană a fabricanţilor de biciclete (EBMA), a cărei plângere este la originea anchetei UE, acuză că întreprinderile chineze vând biciclete electrice în UE la preţuri mai mici decât costurile de producţie datorită unor subvenţii şi a solicitat impunerea unui sistem de înregistrare.

Comisia va decide până la 20 iulie cu privire la adoptarea unor măsuri provizorii de antidumping.

Light Electric Vehicle Association Europa, un grup de revânzători, distribuitori şi producători, se opun acestor măsuri, apreciind că sistemul de înregistrare va constitui un pas înapoi.

Exporturile de biciclete de producţie chinezească, printre care Battle-Fushida, Aima şi Tianjin Golden Wheel, au crescut cu 82% în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018 în comparaţie cu perioada noiembrie 2016 – februarie 2017. Şi preţul mediu a scăzut cu 8% pentru acelaşi interval timp.

0