BERD oferă Moldovei 10 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de aprovizionare cu apă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) oferă cu împrumut Republicii Moldova circa 10 milioane de euro pentru dezvoltarea unui sistem regional de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Bălți și șase raioane în nordul țării.

Banii vor fi oferiți în două tranșe, de 6 milioane de euro și 4 milioane de euro, și sunt parte a unui pachet de finanțare de 30 de milioane euro care include un credit de 10 milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii şi un alt grant de 10 milioane oferit de UE.

Acordul de împrumut a fost semnat astăzi de către ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, şi Directorul BERD pentru Infrastructura Municipală și de Mediu, Jean-Patrick Marquet.

Potrivit ministrului de finanțe, finanțarea din partea BERD va ajuta la modernizarea apeductului Soroca-Bălți și la reabilitarea altor rețele de apă din nordul țării.

Jean-Patrick Marquet, a declarat că serviciile trebuie să fie unificate în cadrul unei singure companii, astfel, următorul pas al BERD este identificarea unei companii private pentru ca aceste servicii să devină și mai eficiente.

„Sunt încântat că finanțarea BERD va contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru aproape 190.000 de oameni în nordul Moldovei, unde necesitățile de bază, precum accesul la apă și canalizare nu sunt întotdeauna satisfăcute. Este foarte important ca serviciile să fie unificate în cadrul unei singure companii regionale de apă pentru a reduce costurile de operare și de a mări eficiență. Următorul pas este de a găsi în anul 2015 o companie privată pentru ca aceste servicii să devină și mai eficiente”, a precizat Marquet,


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...