Benzina se scumpește în continuare; Cât vor costa carburanții în următoarele 2 săptămâni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prețul carburanților crește în continuare, continuând trendul ultimelor luni, când benzina și motorina s-au scumpit cu peste 25%.

Astfel, în perioada 22 februarie – 7 martie, benzina auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 va ajunge să fie comercializată la prețul de 18,21 lei pentru un litru, iar motorina la prețul de 15,65 lei pentru un litru.

În comparație cu ultimele două săptămâni, prețul benzinei auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 a fost majorat cu 6 de bani, în timp ce prețul motorinei a scăzut cu 2 bani.

Conform Metodologiei, ANRE, la fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le publică pe pagina sa web până la ora 13.00.

În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere va determina, reieșind din prețurile plafon stabilite de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor respective, le va publica pe pagina sa web și le va afișa pe panourile informative de la stațiile de alimentare.

Prețurile stabilite de operatori vor intra în vigoare și se vor aplica pentru toți consumatorii, începând cu ziua de miercuri, ora 00.01.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...