Bayern boicotează finala Ligii Campionilor; Ce i-a nemulțumit pe bavarezi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Bayern Munchen nu a trecut încă peste arbitrajul lui Viktor Kassai, din returul sfertului de finală cu Real Madrid. Drept consecință, directorul executiv al germanilor, legendarul Karl-Heinz Rummenigge a hotărât să boicoteze finala UEFA Champions League, acolo unde ar fi trebuit să fie prezent în calitate președinte al Asociației Cluburilor Europene.

„Cu siguranță nu voi urmări meciul, pentru că nu am uitat atât de repede ceea ce s-a întâmplat. Am avut avantaj în primul meci, dar am ratat un penalty din care puteam face 2-0. Apoi, am avut acel arbitraj în retur. Au fost cinci decizii importante împotriva echipei noastre. Cinci situații decisive. Nu am mai întâlnit niciodată așa ceva în 40 de ani de când sunt în fotbal.

Am fost în vestiar după meci și am simțit emoția jucătorilor și neputința lor. Am fost foarte supărat. Echipa a luptat eroic la Madrid. Nu cred că toată lumea știe de faptul că noi am jucat în acel meci cu cinci jucători care aveau probleme medicale. Neuer, Boateng, Hummels, Lewandowski și Muller nu erau lipsiți de dureri”, a declarat Rummenigge pentru Suddeutsche Zeitung, citat de Digisport.

După 2-1 pentru Real Madrid, pe Allianz Arena, Bayern a reușit să se impună cu același scor și pe Santiago Bernabeu și să împingă meciul în prelungiri. Bavarezii nu le-au mai făcut față ”galacticilor” în extra time, după ce Arturo Vidal a fost în minutul 84.

După ce a trecut de nemți, Real a trecut și de Atletico Madrid și s-a calificat în finala care va avea loc la Cardiff, pe 3 iunie.

Eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de către Real Madrid (care va juca finala cu Juventus) și în semifinalele Cupei Germaniei de către Borussia Dortmund (care a câștigat trofeul după o finală cu Frankfurt), Bayern Munchen și-a salvat sezonul prin cucerirea unui nou titlu de campioană în Bundesliga – al cincilea consecutiv.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...