Barcelona a transferat un fundaş, după ce a primit cinci goluri de la Real în Supercupa Spaniei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eşecul categoric suferit în „dubla” cu Real Madrid din Supercupa Spaniei i-a determinat pe oficialii Barcelonei să facă un prim pas spre rezolvarea problemelor din defensivă. Astfel, catalanii şi-au exercitat opţiunea de a-l transfera pe columbianul Yerry Mina, anunţă cotidianul Sport.

Vicecampioana Spaniei avea o opţiune de transfer pentru fundaşul de 22 de ani, iar pentru exercitarea ei trebuia să plătească 9 milioane de euro. Sumă pe care a achitat-o, după cele două înfrângeri din Supercupă în faţa marii rivale, 1-3 pe teren propriu şi 0-2 la Madrid.

Totuşi, Mina va rămâne la Palmeiras cel puţin până în luna ianuarie, susţine sursa citată. Nu este exclus ca fotbalistul să fie lăsat la gruparea braziliană până la finalul sezonului, în cazul în care defensiva lui Ernesto Valverde se va îmbunătăţi pe parcursul noii stagiuni.

În orice caz, columbianul este indisponibil până la sfârşitul lunii septembrie, astfel că aducerea sa imediată pe Camp Nou ar fi reprezentat un risc. În acest fel, Mina va avea posibilitatea de a se reface complet şi de a intra în formă înainte de posibila venire la Barcelona în ianuarie.

În acest moment, Barça se bazează în centrul apărării pe Gerard Pique şi Samuel Umtiti, în condiţiile în care prestaţiile lui Javier Mascherano sunt departe de nivelul arătat în anii trecuţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...