Banca Mondială oferă Moldovei 30 de milioane de dolari pentru servicii de sănătate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul director al Grupului Băncii Mondiale a aprobat suma de 30,8 de milioane de dolari pentru susţinerea Moldovei în implementarea Operaţiunii de Modernizare a Sistemului de Sănătate.

Banii oferiți vor contribui la îmbunătăţirea eficienţei serviciilor de sănătate din Republica Moldova. Banca Mondială se va asigura ca banii, în primul rând, să fie alocați în vederea combaterii riscurilor cheie aferente bolilor netransmisibile, în scopul ameliorării rezultatelor în domeniul sănătăţii.

Totodată, accentual va fi pus pe reducerea consumului de tutun şi îmbunătăţirea managementului hipertensiunii în instituţiile de medicină primară.

În al doilea rând, Operaţiunea se va axa pe o mai bună raţionalizare a spitalelor şi consolidarea mecanismului de remunerare a lucrătorilor medicali în baza performanţei.

Cea mai mare parte a asistenţei Băncii Mondiale va fi acordată după realizarea şi verificarea rezultatelor, în cadrul abordării Program-pentru-Rezultate.

Începând cu 1992, când Republica Moldova s-a alăturat Băncii Mondiale, AID şi BIRD, părţi ale Grupului Băncii Mondiale, au fost finanţate 49 de operaţiuni, totalul angajamentelor constituind peste un miliard de dolari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...