Autocamion reutilat pentru contrabandă cu alcool, reținut de forțele de ordine

by Genko Genko

Angajații Poliției de Frontieră au identificat un autocamion, reutilat pentru transportarea frauduloasă a băuturilor alcoolice peste frontiera de stat.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, reținerea autovehiculului a avut loc pe traseul Chișinău-Brest, în urma valorificării informației acumulate de Secția investigații speciale a Direcției regionale Nord. Conform datelor deținute, autocamionul Volvo era folosit într-o schemă de transportare ilicită a alcoolului etilic, în proporții deosebit de mari, în zona de frontieră, pentru ca ulterior să fie scos prin contrabandă din Republica Moldova.

Astfel, la data de 9 aprilie, echipa mobilă a Direcţiei regionale Nord, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Briceni şi DT Edineţ al SIS, au stopat și reţinut autovehiculul suspect.

În urma controlului fizic al unităţii de transport, în locuri special amenajate au fost depistate rezervoare pline cu aproximativ 10 tone de lichid transparent, cu miros specific alcoolului etilic.

Șoferul, cetățean moldovean, nu a putut prezenta careva documente de proveniență și transport ale alcoolului.

Actualmente, cazul este investigat de ofițerii de urmărire penală, în vederea stabilirii întregii activități infracţionale.

CITIȚI ȘI...