Veteranii războiului de pe Nistru au ieşit din nou să protesteze în faţa Parlamentului. Manifestanţii cer ca guvernarea să le examineze revendicările şi să le …
redact
-
-
Ghinion pentru un șofer din Capitală. Aceasta și-a găsit mașina fără roți, pusă pe niște cărămizi, după ce a parcat-o, peste noapte, în preajma blocului …
-
Mai multe troleibuze au staționat pe marginea drumului pe bulevardul Ștefan cel Mare din sectorul Centru al capitalei. Circulația acestora a fost sistată din motiv …
-
Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova două granturi în valoare totală de circa 12 milioane de dolari. Banii vor fi oferiți sub formă …
-
POLITICĂ
Am scăpat țara de Plahotniuc, iar acum o vom scăpa de Dodon”, a spus Mihai Popșoi.
by redactVicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, este convins că imaginile în care președintele Igor Dodon, lider neformal al socialiștilor, îi spunea lui Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov …
-
Parlamentul se va întruni în ședință plenară și vineri, 6 decembrie, lucru care nu s-a întâmplat demult, deputații adunându-se rar în sala Parlamentului în timpul, …
-
Nici n-a ieșit bine din închisoare, că s-a ales cu o ofertă de muncă. Vlad Filat a fost invitat să fie avocat în cadrul echipei …
-
POLITICĂ
Se întorc în țară doi ambasadori care vor ocupa funcția de secretari de stat la MAEIE
by redactMinisterul Afacerilor Externe recheamă din funcția de ambasadori pe Gheorghe Leuca și Dumitru Socolan. Cei doi ambasadori vor ocupa funcția de secretari de stat în …
-
Trei surori de șase, șapte și respectiv opt ani din Caragaș au ajuns la spital, după ce ar fi fost bătute cu o nuia din …
-
POLITICĂ
Deputații care vor lipsi nemotivat de la ședințe riscă suspendarea achitării plăților salariale și a altor indemnizații.
by redactBiroul Permanent a introdus modificări în acest sens la Hotărârea privind statutul de funcții de demnitate publică a Parlamentului, la structura cabinetelor persoanelor cu funcții …