Au recrutat o minoră pentru a avea grijă de copiii lor minori, iar apoi au determinat-o să presteze și servicii sexuale contra plată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 33 de ani și o tânără de 19 ani, domiciliați în raionul Nisporeni și Bălți, sunt cercetați penal pentru trafic de ființe umane și trafic de copii. Timp de aproximativ opt luni învinuiții ar fi recrutat mai multe tinere din Nisporeni și Bălți, printre care și o minoră. Fetele erau cazate în mai multe apartamente din Chișinău, pentru a presta servicii sexuale contra plată.

Potrivit investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații, minora a fost recrutată prin intermediul rețelei de socializare „Odnoklassniki”, în scopul prestării serviciilor de bonă, pentru a avea grijă de copiii minori ai bănuiților. Pentru munca prestată suspecții i-au promis victimei un salariu de 2.000 de lei. Ulterior, minora a fost convinsă să presteze și servicii sexuale contra plată, alături de alte tinere recrutate în acest sens.

De asemenea, s-a stabilit că învinuiții identificau clienții de pe urma anunțurilor plasate pe pagina web „999.md”. Tinerele, deserveau zilnic în jur de 4-5 clienți. Pentru serviciile sexuale prestate, acestea erau remunerate cu 50% din venitul obținut. Din suma primită de la învinuiți, victimele achitau chiria apartamentelor și alte cheltuieli pentru necesități personale.

La moment, tânăra de 19 ani este cercetată în stare de libertate, iar bărbatul care a fost cercetat pentru organizarea cerșitului a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile. Dacă li se vor dovedi vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 12 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...