Atenție moldoveni din Marea Britanie: Gradul de alertă teroristă a fost ridicat la cel mai înalt nivel

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat marţi că a fost ridicat nivelul de alertă teroristă la pragul „critic”, informează BBC.

„În Marea Britanie, nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la cel mai înalt grad- „critic”, însemnând că atacurile ulterioare pot fi iminente”, a declara Theresa May, potrivit BBC.

Decizia a fost luată după ce investigatorii nu au putut să excludă faptul că suspectul Salman Abedi a acţionat singur. Urmează ca forţe militare să fie dislocate în puncte-cheie. Acestea vor fi prezente la evenimente precum concerte şi vor acţiona la îndrumarea ofiţerilor de poliţie.

În noaptea de duminică spre luni, zeci de mii de persoane au fost martore la tragedia de pe Manchester Arena. Bilanţul victimelor a ajuns la 22 de morţi până acum şi peste 59 de răniţi, în urma atentatului sinucigaş ce a avut loc la finalul concertului artistei americane Ariana Grande.

Poliţia a anunţat că va suplimenta numărul de agenţi desfăşuraţi pe străzile Londrei, iar trupe militare vor păzi o serie de obiective majore aflate în capitala britanică, inclusiv ambasade, Palatul Buckingham şi reşedinţa prim-ministrului, informează agenţia de ştiri Reuters.

Premierul Theresa May a comunicat marţi că nivelul de alertă teroristă este acum la nivelul „critic”, fapt ce înseamnă că un nou atac ar putea fi iminent.

„Trupele militare vor opera sub comanda Serviciului de Poliţie Metropolitană pentru a asigura paza statică la o serie de obiective cheie”, potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de poliţie.

Printre obiectivele care urmează să fie păzite de militari se numără Palatul Buckingham, ambasade, Palatul Westminster şi Downing Street 10, reşedinţa prim-ministrului.

Aceste măsuri au fost luate ca urmare a atacului terorist petrecut luni seară la un concert desfăşurat la Manchester. Atentatul s-a soldat cu cel puţin 22 de morţi şi aproximativ 60 de răniţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...