Atenție! Într-un lac din apropierea Chișinăului a fost găsită o bacterie patogenă

Atenție! Într-un lac din apropierea Chișinăului a fost găsită o bacterie patogenă

În lacul din orașul Vatra a fost depistată bacteria patogenă V.holerae NON 01, care poate provoca boli infecțioase. Bacteria a fost depistată săptămâna trecută, în urma probelor prelevate din lacurile de pe teritoriul municipiului Chișinău, informează Centrul de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Pe parcursul săptămânii trecute au fost declarate de către instituţiile medico-sanitare publice şi private 178 de cazuri de boli diareice acute (BDA). Morbiditatea (numărul îmbolnăvirilor) prin BDA atestă o diminuare semnificativă, fiind înregistrate cu 49 de cazuri mai puține, comparativ cu săptămâna precedentă.

Printre copiii cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani au fost înregistrate 134 de cazuri sau 75,3% din numărul total, cu 41 de cazuri mai puține, comparativ cu săptămâna precedentă. În instituţiile preșcolare, au fost înregistrate 39 de cazuri sporadice de BDA.

Potrivit CSP Chișinău, rata spitalizării a constituit 59% în instituţiile medicale de profil infecţios, fiind spitalizaţi 105 bolnavi.

0