Atenție! Informație utilă pentru toți pasagerii avia. O importantă companie aeriană ar putea intra în grevă

by D M
Distribuiti mai departe...

British Airways s-ar putea confrunta săptămâna viitoare cu o grevă a piloților. Activitatea operatorului ar putea fi paralizată

1.600 de zboruri British Airways riscă să fie anulate săptămâna viitoare, ceea ce ar putea bloca la sol până la 290.000 de pasageri care urmau să zboare cu aeronavele companiei, în cazul în care piloții intră în grevă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aceștia și-au anunțat decizia după refuzul echipei manageriale de a relua negocierile privind salariile cu sindicatul Balpa.

„Rămânem deschişi la discuţiile constructive cu Balpa pentru a duce la capăt negocierile cu privire la salarii, dar nu credem că sindicatul dă dovadă de bună credinţă atunci când, în ultimul moment, vine cu o propunere care ne-ar costa 50 de milioane de lire sterline în plus”, a precizat echipa managerială de la British Airways.

În replică, secretarul general de la Balpa, Brian Strutton, a declarat că „British Airways a ales în mod intenţionat ca grevele să aibă loc”. De asemenea, Brian Strutton a contestat cifrele avansate de conducerea companiei cu privire la costurile ofertei sindicatului, adăugând că nu înseamnă decât un plus de cinci milioane de lire sterline peste ceea ce oferă BA în cursul negocierilor.

„O zi de grevă costă compania 40 de milioane de lire sterline şi cu toate acestea ei par mulţumiţi să cheltuie aceşti bani pentru a acoperi greva în loc să îi plătească piloţilor lor”, a mai spus Strutton.

Sursa: Agerpres

 

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...