Atenție! Două puncte de trecere de la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina vor avea control comun

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea transfrontalieră prin instituirea controlului comun la alte două puncte de trecere de la frontiera celor două state conform principiilor „Ghișeului unic” și „Opririi unice”. Este vorba despre punctele de trecere cu statut internațional „Giurgiulești – Reni” și „Palanca – Maiaki – Udobnoe”.

Prevederile privind organizarea și efectuarea controlului comun în aceste două puncte de trecere sunt conținute de Protocoalele semnate ieri la Soroca de către Directorul General al Serviciului Vamal al Republicii Moldova Vitalie Vrabie, șeful Poliției de Frontieră a Republicii Moldova Fredolin Lecari, șeful Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei Victor Nazarenko și Președintele Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei Miroslav Prodan.

Potrivit documentelor, controlul comun în punctul de trecere a frontierei „Giurgiulești – Reni” se va efectua pe teritoriul Ucrainei, iar în punctul de trecere „Palanca – Maiaki – Udobnoe” – pe teritoriul Republicii Moldova.

Obiectivul de bază al protocoalelor încheiate între cele două state este de a dezvolta relațiile de cooperare între structurile cu atribuții la frontiera Republicii Moldova și Ucrainei în domeniul gestionării integrate a frontierelor, stabilirea noilor forme de interacțiuni prin efectuarea controlului în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor la frontiera de stat moldo – ucraineană, în conformitate cu cerințele și practicile europene.

Scopul final al încheierii documentelor constă în asigurarea securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice, a bunăstării economice a ambelor state semnatare, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate, a terorismului internațional și finanțării acestuia.

De asemenea, încheierea Protocoalelor reprezintă un mijloc de punere în aplicare a prevederilor Acordului încheiat la data de 11 martie 1997 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în șapte puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene: „Criva-Mamalîga”, „Medveja-Zelionaia”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Cuciurgan-Pervomaisc”, „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și „Giurgiulești-Reni”.

Totodată, aplicarea acestui concept de control reprezintă și o condiționalitate a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...