Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie de Pământ

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Astronomii au descoperit o galaxie care se află la cea mai mare distanţă în spaţiu şi în timp faţă de Pământ. Aceasta face parte din prima generaţie de galaxii din Univers şi datează de acum 13,1 miliarde de ani, potrivit estimărilor specialiştilor.

Oamenii de ştiinţă de la Universităţile Yale şi California au folosit un telescop pentru a identifica şi calcula vârsta galaxiei. Analizând lumina albastră ei au determinat că galaxia, numită EGS-zs8-1, s-a format la circa 670 de milioane de ani după Big Bang, scrie descopera.ro.

Atunci când astronomii se uită la distanţe tot mai mari în spaţiu ei privesc, de asemenea, înapoi în timp. Aşadar, galaxia se află la 13,1 miliarde de ani lumină de Pământ. Un an lumină înseamnă 9,4 mii de miliarde de kilometri.
150505142524-1-540x360
Vârsta şi distanţa sunt interconectate atunci când vorbim despre Univers. Lumina Soarelui poate fi văzută de pe Pământ după o durată de numai opt minute, în timp ce lumina unor galaxii distante ce poate fi văzută cu ajutorul telescoapelor moderne călătoreşte miliarde de ani lumină înainte de a ajunge la noi. Prin urmare, noi vedem cum arătau respectivele galaxii în urmă cu miliarde de ani lumină.

Imaginea acestei galaxii ilustrează o perioadă crucială a universului, ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „Evul Mediu” (Dark Ages), un moment în care galaxiile şi stelele abia începeau să apară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...