Astăzi se lansează noul iPhone. Tot ce trebuie să ştii despre el şi cum să urmăreşti live evenimentul din California

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ziua cea mare a venit. Apple se pregăteşte să lanseze următoarea ediţie de iPhone, şi nu numai. Împreună cu iPhone X (numele vehiculat al noului vârf de gamă), gigantul din Cupertino va lansa încă două terminale. Este vorba de iPhone 8 şi iPhone 8 Plus.

Dacă iniţial iPhone X trebuia să se numească iPhone 8, iar celelalte două telefoane urmau să poarte denumirea de 7S, se pare că nu mai este cazul de aşa ceva. X-ul din nume este menit să simbolizeze zece ani de la apariţia primului iPhone, atunci când Steve Jobs îl prezenta la San Francisco, în 2007. Zvonurile apărute în ultimele luni pe Internet ne spun că noul iPhone va fi primul terminal Apple care va veni echipat cu un procesor cu şase nuclee, A11, 2 sau 3 GB de memorie RAM şi minimum 64 de GB spaţiu de stocare.

În plus, camera de pe spate a modelului X va fi una duală, la fel ca la iPhone 7 Plus. În ceea ce priveşte noutăţile aduse la design, iPhone X va avea un ecran aproape fără nici o margine, iar butonul ”Home” nu va mai fi prezent pe faţa terminalului.

Cel mai probabil, nici senzorul de amprentă nu va mai fi inclus pe această ediţie aniversară, deblocarea urmând a se face cu ajutorul scanării irisului şi a recunoaşterii faciale. Ca un punct negativ, preţul noului flagship va fi unul extrem de piperat, de peste 1000 de dolari. Pe lângă noile iPhone-uri, Apple va lansa şi noul sistem de operare iOS 11, care aduce noutăţi majore atât pe iPhone, cât şi pe iPad, scrie adevarul.ro.

De asemenea, ne putem aştepta să vedem şi un nou Apple Watch pe scena Teatrului Steve Jobs din complexul Apple Park, cât şi un nou Apple TV. Evenimentul de lansare va avea loc astăzi, cu începere la ora 20:00, ora României.

Acesta va putea fi urmărit cu ajutorul browserului Safari, de pe dispozitivele MacOS şi iOS, şi de pe Microsoft Edge, pentru cei ale căror sisteme rulează Windows 10. În plus, Adevarul.ro va transmite tot şirul evenimentelor în format livetext.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...