Astăzi începe Cupa Confederațiilor: Recordurile competiției

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Astăzi debutează cea de-a 10-a ediție a Cupei Confederațiilor la fotbal, competiție la care participă campioanele celor șase confederații continentale, împreună cu deținătoarele titlului mondial și a celui european, precum și reprezentativa țării gazdă, Rusia.

Iată cele mai importante recorduri ale acestui turneu desfășurat sub egida FIFA, prezentate de agenția EFE:

* Brazilia, cu patru trofee cucerite, conduce în palmaresul acestei competiții premergătoare Cupei Mondiale. Selecao domină și clasamentul istoric al Cupei Confederației, cu 33 de partide (22 de victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri), în care au marcat în total 78 de goluri și au încasa 28.

* Alături de Brazilia, alte patru selecționate au cucerit trofeul pus în joc la Cupa Confederațiilor în cele nouă ediții de până acum: Franța, de două ori, Argentina, Danemarca și Mexic, câștigătoarele fiind reprezentantele a trei confederații: CONMEBOL, UEFA ȘI CONCACAF.

* Portarul brazilian Dida este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în Cupa Confederațiilor (22), urmat de compatriotul său Lucio (17).

* Hassan Mubarak, jucător din Emiratele Arabe Unite, a marcat cel mai rapid gol al competiției, după 38 de secunde de la startul meciului câștigat cu 1-0 de echipa sa în fața Africii de Sud, în 1997.

* Reprezentativa Spania a înregistrat cea mai categorică victorie în cadrul acestei competiții, 10-0 cu Tahiti, la ediția din 2013, partidă în cursul căreia atacantul Fernando Torres a marcat 4 goluri.

* Până în prezent au participat la competiție 30 de selecționate, număr care va crește la ediția 2017 din Rusia, odată cu participarea echipelor Rusiei, Portugaliei și statului Chile.

* Brazilia domină, de asemenea, și în ierarhia trofeelor rezervate celor mai buni jucători ai turneului, cu 5 câștigători la ediții diferite: Denilson în 1997, Ronaldinho în 1999, Adriano în 2005, Kaka în 2009 și Neymar în 2013.

* Cel mai mare număr de spectatori, 110.000, a fost înregistrat la finala Mexic — Brazilia, disputată pe 4 august 1999, acesta fiind, de altfel, recordul de asistență al Cupei Confederațiilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...