Armonizarea actelor naționale cu legislația Uniunii Europene, conform experienței României

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Armonizarea actelor normative naționale cu legislația Uniunii Europene și realizarea agendei de cooperare bilaterală au fost subiecte de discuții între subsecretarul de stat Răzvan Horațiu Radu, Agentul Guvernului României la CJUE, și ministrul justiției al Republicii Moldova, Vladimir Grosu, la Chișinău.

Discuțiile au subliniat importanța continuării sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova, susținerea procesului de armonizare legislativă, de aplicare a standardelor UE, precum și necesitatea asigurării continuității proiectelor bilaterale.

Un rol deosebit în cadrul consultărilor bilaterale l-a avut confirmarea importanţei conlucrării pe domeniul instruirii colaboratorilor Centrului de Armonizare a Legislației și a oficialilor responsabili de armonizarea legislativă din cadrul autorităților publice moldovenești întru consolidarea progreselor pe care le înregistrează Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană.

Ministrul Justiției a apreciat dinamica colaborării moldo-române, exprimându-și certitudinea impactului pozitiv asupra apropierii legislației naționale de legislația Uniunii Europene și accentuând necesitatea prelungirii dialogului bilateral în vederea susținerii alegerii proeuropene a Republici Moldova formulată în Programul de Activitate a Guvernului 2015 – 2018.

La rândul său, subsecretarul de stat, a afirmat că prin îndeplinirea priorităților europene ale actualului Guvern de la Chișinău Republica Moldova va deveni un stat prosper, ceea ce este în interesul cetățenilor Republicii Moldova și cetățenilor Uniunii Europene și a salutat faptul că Republica Moldova rămâne ferm angajată pe calea integrării europene.

În cadrul vizitei, oficialul român a prezentat modelul românesc de coordonare a procesului de transpunere a legislației Uniunii Europene în dreptul intern în cadrul unui atelier de discuții, unde vor fi prezenți reprezentanții autorităților și instituțiilor publice centrale din Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...