Armenia îl acuză pe președintele APCE că a cenzurat în favoarea azerilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Armenia este nemulțumită de acțiunile lui Pedro Agramunt, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care în timpul sesiunii de toamnă a APCE de la Strasbourg, de săptămâna trecută, a oprit microfonul în timpul unor declarații a delegaților armeni, a declarat Naira Zohrabian, membru al delegației armene la APCE, potrivit Newsam.

„Sesiunea APCE a fost destul de tensionată, pentru că noi lucrăm acolo cu Azerbaidjan și reprezentanții turci. În condițiile dominației lobby-ului turco-azer, noi nu suntem capabili să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm”, susține Zohrabian.

„În ceea ce privește incidentul care a avut loc, a fost ceva fără precedent. Am discutat cu veteranii APCE…”
Potrivit deputatului, Agramunt a devenit isteric, deoarece delegația armeană la APCE a ridicat o problemă dureroasă pentru el, cea a corupției în cadrul Consiliului Europei.

„Agramunt a încălcat grav dreptul vorbitorilor Naira Karapetian și a mea. În plus, în timpul întâlnirii cu șeful delegației armene la APCE, el nici măcar nu a negat că a încălcat regulile. Noi vom cere să fie pedepsit conform regulilor”.

Anterior, presa a scris că, la sesiunea de toamnă a APCE, Agramunt a declarat că Adunarea ar trebui să facă tot posibilul pentru a reda drepturile reprezentanților Rusiei, care au părăsit APCE din cauza sancțiunilor UE. Cu aceasta ocazie, delegația Ucrainei a anunțat că va iniția o moțiune pentru demiterea anticipată a lui Agramut de la conducerea APCE, potrivit paginaderusia.ro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...