Arestări în dosarul paşapoartelor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorii vor cere astăzi Judecătoriei Buiucani mandate de arestare pe numele persoanelor reţinute în dosarul paşapoartelor, dar şi prelungirea arestului în privinţa figuranţilor din dosarul licitaţiilor trucate.

Luni, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la mai multe oficii ale Întreprinderea de Stat „Registru”, iar şase persoane au fost reţinute pentru 72 de ore.

În cadrul descinderilor, au fost reținuți şeful-interimar al Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei din Comrat, şeful Secţiei cetăţenie, şeful adjunct al Secţiei control şi eliberarea paşapoartelor, un angajat al Biroului Migraţie şi Azil, dar şi doi intermediari.

Aceștia sunt bănuiți de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi falsificarea actelor publice.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani de închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...