Aproximativ 200 de ostași din Brigada „Dacia” vor să devină militari profesioniști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 300 de militari în termen din cadrul Batalionului 31 al Brigăzii „Dacia” din Cahul au absolvit, în premieră, un curs de instruire, destinat militarilor profesioniști ai Armatei Naționale. Circa 200 dintre ostașii absolvenți au depus raport pentru încadrare în serviciul militar prin contract.

Prezent la ceremonia de absolvire, ministrul Apărării Eugen Sturza, i-a îndemnat pe ostașii absolvenți să depună în continuare efort și să însușească arta militară de la corpul de ofițeri și subofițeri ai unității, cu experiență obținută în misiuni externe de menținere a păcii și exerciții multinaționale, pentru a fi mai pregătiți și gata pentru provocările unei armate profesioniste.

Eugen Sturza a felicitat soldaţii care au optat pentru încadrare în serviciul militar prin contract, menţionând că reforma Armatei Naţionale şi Programul „Armata Profesionistă”, derulate în prezent de instituţia de apărare, presupun şi pregătirea militarilor după noi programe şi concepte de instruire, elaborate după modelul armatelor occidentale.

Potrivit comandantului Brigăzii „Dacia”, locotenent-colonel Sergiu Cirimpei, cei 300 de soldaţi au fost instruiţi timp de şase luni, de instructori din Armata Naţională, SUA şi România. Acesta a specificat ca în perioada respectivă soldaţii au studiat aspecte ale planificării, conducerii la nivel de grupă, pluton şi companie a tehnicilor de instruire, procedeelor de ducere a luptei, precum şi mânuirea armamentului aflat la dotarea Armatei Naţionale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...