Aproape 70% din polonezi nu-și doresc aderarea la zona euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un sondaj realizat de firma CBOS arată că 68% dintre polonezi se opun renunţării la zlot şi adoptării monedei euro în timp ce doar 24% sunt în favoarea acestei idei, transmite Reuters.

Potrivit termenilor tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Polonia este obligată să adere la zona euro la un moment dat. Cu toate acestea, Guvernul de la Varşovia nu a fixat o dată ţintă la care ar urma să adere la euro, iar ministrul de Externe, Grzegorz Schetyna, a apreciat că acest lucru ar fi „prematur”.

„În perioada care a trecut după luna februarie 2013 procentul susţinătorilor aderării Poloniei la zona euro a scăzut cu cinci puncte procentuale şi în prezent este la unul din cele mai scăzute niveluri din istoria sondajelor noastre”, a informat joi CBOS într-un comunicat.

Sondajul CBOS mai arată că 64% dintre polonezi se aşteaptă la o creştere a preţurilor dacă Polonia va adera la zona euro iar 42% se aşteaptă la un curs de schimb nefavorabil euro-zlot. De asemenea, 27% dintre cei intervievaţi se tem că Polonia va pierde controlul asupra politicii sale monetare.

Analiştii intervievaţi luna trecută de Reuters au declarat că nu se aşteaptă ca Polonia să adere la euro în cursul acestui deceniu, iar opoziţia opiniei publice şi obstacolele constituţionale ar putea face ca Polonia să utilizeze zlotul şi în cursul deceniului următor.

Calitatea de ţară membră a zonei euro ar obliga Polonia să modifice Constituţia, care prevede că zlotul este moneda naţională. Însă, Guvernul de centru-dreapta al premierului Ewa Kopacz nu are majoritatea de două treimi necesară în Parlament pentru a amenda Constituţia.

În România, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat în luna august că România îndeplineşte toate criteriile de aderare la euro, dar ţinta convenită politic – 1 ianuarie 2019 – ar trebui cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...