Angela Merkel: Germania susţine integrarea europeană a Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul Angela Merkel a declarat că susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, iar întrevederea pe care a avut-o ieri seară la Berlin cu Prim-ministrul Iurie Leancă, Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi şeful Guvernului din Georgia, Irakli Garibaşvili, reprezintă un gest de sprijin pentru cele trei state.

Angela Merkel a spus că în pofida crizei din Ucraina, Germania doreşte să aprofundeze relaţiile de parteneriat ale UE cu vecinii săi din Estul Europei. Totodata,  Angela Merkel a subliniat faptul că UE nu vrea să intre în concurenţă cu Federaţia Rusă. Drept urmare, nu se doreşte impunerea unei alegeri dintre Vest şi Est. Cancelarul a declarat că UE doreşte să semneze în luna iunie Acordurile de Asociere cu Moldova şi Georgia.

„Moldova şi Georgia vor semna la 27 iunie Acordul de Asociere, iar odată cu aceasta relaţiile politice, economice şi culturale se vor aprofunda. De asemenea, aceste Acorduri vor pune bazele unui parteneriat al reformelor, care va consolida democraţía, statul de drept şi economia de piaţă”, a declarat Angela Merkel.

La rândul său, premierul Iurie Leancă,  a spus că respingerea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană ar însemna sacrificarea viitorului Republicii Moldova. Declarația a fost făcută la finalul întâlnirii cu cancelarul german.

„Nu integrarea europeană, ci incertitudinea cu privire la integrarea europeană este cauza crizei prin care trece astazi regiunea, deoarece incertitudinea înseamnă instabilitate. Nu ambiguitatea, ci claritatea ne vor ajuta să găsim o soluţie de durată pentru actuala criză şi pentru instabilitatea în această parte a Europei”, a subliniat Iurie Leancă.

Menționăm că Premierul Iurie Leancă se afla într-o vizită de două zile în Germania. Astăzi, şeful Executivului va participa  la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne, la invitația  Președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...