Andrei Năstase: Viitorul copiilor noştri e în puterea şi unitatea noastră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova este un stat captiv şi asta se ştie deja şi la Berlin, Moscova sau Washington.

Instituţiile de drept şi cele de reglementare în loc să stârpească, de fapt protejează crimele guvernării oligarhice împotriva propriilor cetăţeni.

Ne-o demonstrează omorul ascuns din Pădurea Domnească, spălarea zecilor de miliarde de dolari ale mafiei şi furtul zecilor de miliarde de lei din contribuţiile medicilor, pedagogilor, fermierilor şi ale altor grupuri sociale.

Aceste crime era imposibil de realizat fără servilismul şi controlul Procuraturii Generale, al Băncii Naţionale, al CNA, al SIS, etc.

În condiţiile unei prese capturate şi a unei justiţii şi procuraturi aservite, orice demersuri de investigare şi sancţionare a crimelor sunt sortite eşecului, dovadă fiind şi investigaţia Kroll.

Cu sau fără această investigaţie internaţională, Procurorul General avea obligaţia şi toate pârghiile legale de anchetare şi deferirea justiţiei beneficiarilor acestui jaf de proporţii, nu a unor şori interpuşi, protejaţi politic chiar de către hoţii de lux.

Astăzi, recuperarea miliardelor este deja periclitată aproape iremediabil.

De ce nu a făcut-o? De ce nu o va face?

Pentru că desemnarea Procurorului General nu este decât rezultatul unui troc mafiotic al beneficiarilor Filat şi Plahotniuc, al unei majorităţi parlamentare mereu minoritare.

– Sau poate se îndoieşte cineva că beneficiari ai jafului de miliarde sunt Plahotniuc şi Filat?

– Se mai îndoieşte cineva de complicitatea aşa-zisei opoziţii de orice culoare?

– Se mai îndoieşte cineva că această guvernare şi chiar întreaga clasă politică are drept prioritate falimentarea financiară şi de drept a statului, iar reforma justiţiei, lupta anticorupţie şi procesul democratic sunt doar mimate, constituind şi acestea un mijloc de îmbogăţire a capilor regimului, a clanurilor şi a familiilor acestora din banii noştri şi ai partenerilor externi?

Avem preşedinte, avem prim-ministru? Timofti şi Gaburici se încurcă la nevoie şi în datele adeverinţelor de naştere, doar să fie pe placul stăpânilor.

În fruntea tuturor instituţiilor sunt desemnaţi fie rudele sau partenerii de afaceri ai oligarhilor, fie cele mai odioase feţe din justiţie şi procuratură.
Plahotniuc-Ulinici, care controlează prin şantaj şi corupere toate instituţiile de drept şi reglementare ale statului, şefii de partide, CEC, etc., ar fi putut curma crimele împotriva cetăţenilor şi a statului şi rezolva restituirea activelor furate de la aceştia, lăsând neafectat făgaşul european al ţării. Nu a făcut-o şi nu o va face pentru că beneficiar final principal al acestor infracţiuni este chiar Plahotniuc şi regimul său criminal, iar o sentinţă de condamnare la ani grei de puşcărie dacă nu a fost, va fi emisă pe numele său de o justiţie independentă.

După deconspirarea acasă şi prin lume a crimelor lui Plahotniuc (secondat de şefii şantajabili ai unor partide-srl de la guvernare sau din opoziţie), săvârşite în perioada regimului comunist, iar apoi şi sub flamura integrării europene, după mediatizarea lor de presa străină şi cea liberă din Moldova, în locul unui răspuns adecvat al regimului de încetare a hoţiilor şi întărirea vectorului occidental, ne-am pomenit cu un stat sărăcit, falimentar, iar pe final de mandat cu cel puţin peste un miliard de dolari furaţi din rezervele BNM şi cu preferinţa populaţiei de a merge chiar spre nicăieri (pentru că Uniune Vamala nici nu există), numai nu împreună cu regimul criminal.

Parlamentul Republicii Moldova, forul suprem al ţării, este astăzi controlat de Plahotniuc prin finul – preşedinte Candu, naşa-şefă de comisie juridică Apolschii şi tot felul de Botnari, purtători de geamantane cu miliarde furate.

Pentru asta s-au jertfit la Nistru şi la 7 aprilie tinerii fraţi şi surori, părinţi şi copii? NU!!!!!!!

Pentru asta au votat cetăţenii Republicii Moldova? Pentru un clan oligarhic gen Ianukovici pe care să-l îmbogăţească prin munca lor de acasă sau de prin străinătăţi? NU!!!!!!!

Pentru schimbarea vectorului de dezvoltare a ţării în funcţie de interesele Naşului Plahotniuc şi a şantajabililor Filat şi Voronin, au votat moldovenii? NU!!!!!!!

Astăzi îi avem pe toţi trei grămăjoară făcând un corp comun împotriva propriului stat şi popor, pe care îl dezbină pe tot felul de criterii, unele chiar de domeniul fantasticului. Trebuie să înţelegem că doar unindu-ne ca Cetăţeni vom izbuti eliminarea lor din politică, iar odată cu aceasta va veni şi condamnarea lor echitabilă. Doar aşa Republica Moldova mai poate avea o şansă. Şansa normalităţii, a unei vieţi decente, a binelui, a demnităţii şi adevărului, dar şi şansa recuperării miliardelor furate.

Schimbarea de guverne şi funcţionari, rocadele mafiote a SRL-urilor parlamentare pe care ni le pregătesc oligarhii în curând, sunt praf în ochii noştri şi a partenerilor de dezvoltare.

La fel e şi cu preconizata întoarcere a Aeroportului în aceleaşi condiţii în care, de ziua Finului Candu, Poalelungi a decis să întoarcă poporului Banca de Economii golită de Naşul şi complicii săi.

Aceştia nu vor ceda uşor puterea, iar riscul preluării ei de alte clanuri criminale, cu complicitatea şi în interesul actualului regim, e enorm şi iminent.
Ei ştiu asta şi ştiu că noi ştim. Ei ştiu că ne pasă de viitorul acestui stat, de viitorul cetăţenilor şi a copiilor acestora, de viitorul copiilor noştri. Cu asta îi intimidează pe o mână de oameni temerari, cu asta şantajează partenerii de dezvoltare. Dar în faţa zecilor de mii, în faţa unei populaţii adunate de o idee nobilă, aceştia devin nimic.

Criza gravă pe care o traversăm poate fi depăşită doar cu sprijinirea procesului de deşteptare şi de dezvoltare a unei societăţi civile veritabile, singura în măsură să determine eradicarea reală a corupţiei, bazată pe fapte reale şi concrete. Avem nevoie de o nouă cultură politică, civică, edificată chiar pe mişcarea de protest împotriva abuzurilor guvernării.

Faptul că suntem azi împreună, alături de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr într-un număr atât de mare, veniţi de peste tot, nu în marfarele oligarhiei şi mânaţi de aceasta, ci determinaţi de propria conştiinţă, ne face încrezători că încă nu e totul pierdut şi că această populaţie nu va ajunge să muncească ca sclavii pe plantaţiile acestor criminali, nu doar la figurat, dar şi la propriu.

În numele grupului de iniţiativă al „Platformei Demnitate şi Adevăr” vă asigurăm că demersurile, protestele şi adunările noastre, din ce în ce mai mari vor fi întotdeauna paşnice, civilizate, iar forţa noastră se va manifesta prin calitatea şi unitatea noastră.

Andrei Năstase, membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...