Anatolie Golea: „Următori doi ani vor fi marcaţi de luptă acerbă între preşedintele Dodon şi actuala coaliţie de guvernare”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nicolae Timofti este președintele care a dezamăgit poate cel mai mult prin faptul că nu a făcut ceea ce a ştiut şi ar fi putut să facă, în schimb noul președinte Igor Dodon vaa avea cu totul alt comportament. De această părere este analistul politic Anatolie Golea.

„Ceea ce ţine de domnul Dodon, vom vedea un cu totul alt comportament al preşedintelui. Ne vom pomeni într-o situaţie absolut nouă, pentru că Igor Dodon vine din Partidul Comuniştilor şi a fost un elev foarte sârguincios al fostului preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi va încerca să aibă un comportament de genul Vladimir Voronin – dur, autoritar, cu multe decizii şi cu alură de ţar care guvernează ţara după bunul său plac”, a declarat Golea într-un interviu pentru Europa Liberă.

Analistul este de părere că președintele Dodon se va confrunta cu mari dificultăţi, pentru că dânsul va încerca să se comporte ca Vladimir Voronin, într-o situaţie exact inversă, când majoritatea parlamentară, cel puţin aparent, este ostilă preşedintelui Dodon, astfel vor porni confruntările între preşedinte şi Parlament, pe de o parte, guvern şi preşedinte, pe de altă parte.

„Deşi rolul de arbitru ar trebui, în mod normal, să şi-l asume preşedintele, preşedintele va fi un jucător extrem de activ, care a început deja pregătirea către alegerile parlamentare. Deci, aceşti următori doi ani, exact doi ani, vor fi marcaţi de această luptă acerbă între preşedinte şi actuala coaliţie de guvernare. Pe ambele părţi actorii pregătindu-se, de fapt, către marea bătălie – alegerile parlamentare din 2018”, spune analistul.

Igor Dodon este oficial președintele Republicii Moldova, el fiind vineri învestit în funcție în cadrul unei proceduri desfășurată la Palatul Republicii.

În cadrul discursului de după procedura de învestire, Dodon a făcut mai multe promisiuni. El a vorbit despre diaspora, catalogând drept „o rușine” faptul că statul nu a reușit să le acorde acestora dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidențiale.

El a mai declarat „toleranță zero corupției”, condamnând decizia guvernării, de a pune pe seama cetățenilor returnarea miliardului furat din sistemul bancar.

Președintele Republicii Moldova a mai spus că va duce o „politică externă bazată pe respect reciproc și avantaje comune”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...