China se dovedeşte mai periculoasă decât SUA, când vine vorba de războiul economic, folosindu-şi statutul de a doua economie a lumii pentru a se impune cu brutalitate la nivel global, consideră experţii în politică externă Robert Blackwill and Jennifer Harris.
Cartea lor, „Un război cu alte metode”, arată că în acest joc al ofensivei economice, Washingtonul ar trebui să ia exemplul Chinei şi să folosească mai mult forţa banilor în locul armelor, potrivit CNN Money.
Politica banului
Când Norvegia a acordat premiul Nobel dizidentului Liu Xiaobo, în 2010, Beijingul a dictat o reducere masivă a importurilor de somon din ţara nordică şi a blocat negocierile comerciale pe alte capitole.
La fel, pe fondul tensiunilor cu Filipine privind problema teritorială din Marea Chinei de Sud, chinezii au lăsat bananele filipinezilor să putrezească în porturi, până când oficialii de la Manila au schimbat tonul.
„În ciuda faptului că reprezintă cea mai mare putere economică de pe glob, SUA au tendinţa să pună mai întâi mâna pe armă, în loc să o pună pe portofel, în materie de politică internaţională”, arată Blackwill şi Harris în volumul de analiză.
China ştie bine să-şi folosească puterea banilor acumulaţi în cele trei decenii de dezvoltare masivă a industriei şi nu o face doar pentru a pedepsi eventualele derapaje ale partenerilor externi.
La fel de bine, rezervele valutare ale Chinei iau forma unor împrumuturi şi ajutoare financiare direcţionate spre statele care sunt în relaţii tensionate cu Washingtonul, aşa cum este cazul Venezuelei.
O parte din bani sunt investiţi, prin intermediul firmelor de stat sau a fondurilor suverane deţinute de China, în diverse alte ţări cu care Beijingul vrea să lege legături comerciale.
Inclusiv construirea stadioanelor de fotbal a devenit o metoda diplomatică, multe din aceste investiţii fiind dirijate către state africane bogate în resurse naturale.
Geoeconomie în loc de război
Istoria demonstrează că Statele Unite au excelat în acest tip de relaţii externe. Când a vrut să pună mâna pe Louisiana, Thomas Jefferson nu a asediat Parisul ci s-a prezentat acolo cu un cec de 15 milioane de dolari.
Abraham Lincoln i-a împiedicat pe englezi să intervină în Războiul Civil ameninţând cu pierderea miliardelor de lire investite în tânăra economie americanaă
Când Marea Britanie a invadat Canalul Suez, în 1956, Dwight Einsehower i-a ameninţat pe oficialii de la Londra cu deprecierea rapidă a lirei în cazul în care nu se retrag.
„Măsurile geoeconomice tind să fie mai ieftine decât un război. Este unul dintre motivele pentru care China, Rusia şi alte ţări recurg la aceste soluţii”, susţin cei doi autori.
În ultimii 30 de ani, Statele Unite au demonstrat mai degrabă o atitudine belicoasă pe plan internaţional, singura excepţie reprezentând-o măsura sancţiunilor economice dictate împotriva Iranului.
Desigur, nici războiul economic purtat de China nu este întotdeauna încununat de victorii, planurile investiţionale ale Beijingului pentru America de Sud fiind date peste cap de recesiunea şi scandalurile de corupţie care afectează Brazilia, ca şi de criza economică din Venezuela.
Cu toate acestea, China poarta eticheta unui cămătar la care poţi apela atunci când nu mai ai nicio speranţă, iar acest lucru contează enorm în politica internaţională.
„Ţările nu se tem de puterea militară a Chinei, ci de abilitatea Beijingului de a bloca legăturile comerciale şi investiţiile”, observă Leslie Gelb, preşedintele de onoare al Consiliului de Relaţii Externe, într-un eseu publicat în 2010 în revista Foreign Affairs.