Americanii se tem că întărirea legăturilor militare în cadrul UE riscă să submineze NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de consolidarea legăturilor în domeniul apărării dintre țările Uniunii Europene, considerând că acest lucru riscă să submineze Alianța Nord-Atlantică care se confruntă cu o Rusie tot mai activă, transmite Mediafax.

„Nu dorim să vedem eforturile UE atrăgând forţe (…) dinspre NATO spre UE”, a afirmat Katie Wheelbarger, un înalt oficial de la Pentagon care se ocupă de relaţia SUA cu NATO.

Wheelbarger a mai precizat că SUA vor să se asigure că o cooperare mai strânsă între statele UE nu va reduce rolul membrilor NATO în Afganistan şi Irak.

Oficialul American a dat aceste declaraţii în condiţiile în care Jim Mattis, secretarul Apărării din SUA, se va întâlni la Bruxelles cu omologii săi din ţările NATO. În contextul acestor întâlniri, este de aşteptat ca Mattis să încurajeze statele membre ale alianţei să-şi sporească cheltuielile militare. De asemenea, Washingtonul pledează şi pentru o intensificare a cooperării între statele NATO în condiţiile în care SUA consideră ameninţarea reprezentată de Moscova drept o prioritate a noii sale strategii de apărare.

În urmă cu trei luni, liderul ţărilor Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei, Maltei şi Marii Britanii, au fost de accord cu planul de Cooperare Sttructurală Permanentă (PESCO), un proiect al cărui scop este de a intensifica activităţile de cooperare militară.

Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) are obiectivul integrării comandamentelor, entităţilor din industria militară şi structurilor operaţionale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.

Liderii europeni au subliniat că rolul acestui proiect este acela de a completa şi nu de a concura cu NATO.

Wheelbarger a declarat că Washingtonul sprijină proiectul Pesco „atâta timp cât este complementar şi nu distrage atenţia de la activităţile şi cerinţele NATO”.

„Mobilitatea militară dacă este implementată corect ar funcţiona atât pentru Europa, cât şi pentru NATO”, a declarat oficialul american, adăugând: „Dar dacă nu există transparenţă deplină, dacă nu ne asigurăm că cerinţele, fie că este vorba de infrastructură sau schimbări de legislaţie în şi între ţări, nu se bazează pe cerinţele NATO, atunci vorbim de scopuri opuse”.

Tomas Valasek, director al Carnegie Europe şi fostul ambasador al Slovaciei la NATO, a afirmat că orice efort din partea Statelor Unite împotriva politicii UE de securitate şi apărare comună ar fi „o pierdere de timp şi energie”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...