Ambasada Ucrainei în Moldova condamnă folosirea panglicii ”Sf. Gheorghe”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova a emis o declarație prin care condamnă gestul celor ce utilizează panglica ”Sf. Gheorghe” în apropierea și pe teritoriul sediului misiunii diplomatice de la Chișinău, fapt pe care îl califică drept ”instigare la sentimente anti-ucrainene”.

În declarația emisă luni, ambasada își exprimă recunoștința pentru cetățenii moldoveni care ”își fac griji pentru țara noastră (Ucraina n.r.), care sunt solidari cu poporul ucrainean și au depus flori la sediul ambasadei, în memoria celor decedați, în zilele de doliu de pe 3 și 4 mai”.

Citește și: Kazahstanul a interzis panglica ”Sf. Gheorghe”

Totodată, misiunea diplomatică a Kievului condamnă ”cu fermitate” încercările anumitor partide din Moldova ”de a folosi” tragedia din țara vecină ”în scopuri politice”, care ”instigă la sentimente anti-ucrainene”.

Ambasada a făcut referire la un miting ”nesancționat” al Partidului Comuniștilor, în apropierea sediului misiunii diplomatice, în care a utilizat ”așa-zisa panglică Sf. Gheorghe”. ”Cu părere de rău, în spatele acestei panglici se ascund radicalii separatiști din Ucraina, care în ultimele săptămâni s-au dedat la provocări soldate cu moartea multor persoane pașnice”

În acest sens, ambasada cere autorităților de la Chișinău să asigure protejarea intereselor naționale ale Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova, anunțând totodată că folosirea propagandei și a unor simboluri străine pe teritoriul misiunii diplomatice va fi considerată drept o încălcare a legii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...