Amazon a preluat Whole Foods, cel mai mare lanț de retail de mâncare naturală din SUA

Amazon a preluat Whole Foods, cel mai mare lanț de retail de mâncare naturală din SUA

Gigantul de e-commerce Amazon face o nouă mișcare pe partea de achiziții în domeniul alimentației bio, odată cu achiziția Whole Foods Market, într-o ofertă de 42 de dolari pe acțiune, care evaluează compania la 13,7 miliarde de dolari. Business-ul urmează să fie aprobat de autorități și de toți acționarii Whole Foods și s-ar putea încheia în a doua jumătate a anului, transmite Mediafax.

Aceasta este cea mai mare achiziție a Amazon din 2014 încoace, de la cumpărarea serviciului Twitch.

Whole Foods Market este cea mai mare rețea de retail de mâncare organică și naturală din Statele Unite ale Americii.

„Milioane de oameni iubesc Whole Foods, pentru că oferă cele mai bune produse alimentare naturale și organice și pentru că vor să se hrănească sănătos”, a declarat CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, scrie The Guardian.

Whole Foods va opera magazinele sub brandul propriu. Fondatorul și directorul general al companiei, John Mackey, își va păstra funcția.

Este pentru prima dată când Amazon investește într-o rețea tradițională de retail, gigantul e-commerce-ului întorcându-se la originile comerțului clasic, în magazine tradiționale.

0