Alexei Tulbure: Uninominalul nu urmărește decât mărirea artificială a influenței politice a PD, care scade în sondajele de opinie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat promovează cu insistență sistemul uninominal de vot, menționând că astfel cetățenii vor responsabiliza aleșii poporului. Mai mulți experți, însă, sunt de părere că sistemul propus de PD nu avatanjează decât partidele mari și în primul rând pe democrați care scad în sondajele de opinie și care, cu un actual sistem electoral, nu se știe dacă vor ajunge în Parlament.

Într-un interviu pentru europalibera.org, analistul politic Alexei Tulbure spune că nu trebuie să existe un consens între PD și PSRM ci de la bun început socialiștii trebuiau să se declare împotriva uninominalului.

„Proiectul democraţilor conţine elemente anticonstituţionale, în special, ceea ce ţine de rechemarea deputatului, în cazul în care nu corespunde cerinţelor, nu îşi respectă obligaţiunile, promisiunile ş.a.m.d. Aceasta e imposibil de realizat, dar ideea rechemării era pusă la baza acestui proiect. Acum, dacă se elimină ideea rechemării, atunci ce mai rămâne în proiectul acesta al democraţilor? Nimic. Totul e minciună. Argumentele care au fost înaintate de socialişti tot sunt cam dubioase, că vezi, dragă Doamne, dacă nu ieşeau ei cu proiectul acesta, atunci Plahotniuc şi democraţii votau uşor trecerea la sistemul uninominal. Dar acum nu ştiu de ce ei cred că democraţii nu vor vota acest proiect, dar vor intra în discuţii cu ei. Dar dacă se opuneau împreună cu toată lumea şi militau pentru păstrarea sistemului proporţional, aceasta, de fapt, e cea mai bună soluţie pentru ţară, acesta e interesul Moldovei şi al poporului Moldovei, să păstreze această stabilitate în sistemul electoral acum.”, spune Alexei Tulbure.

Alexei Tulbure este de părere că PD și PSRM au intrat într-un joc comun și nu este vorba despre o bătălie a „uninominalului” cu „mixtul”.

„Acum mie mi se pare că este un joc comun, nu e o confruntare între socialişti şi democraţi, dar este o colaborare, ca, până la urmă, să se ajungă la un aşa-numit compromis, cum îl numeşte Dodon, asupra unui sistem mixt, poate cu modificarea unor elemente din cele care au fost înaintate de socialişti. Şi acest proiect de compromis, aşa cum îl numesc aceştia, va fi prezentat ca un proiect care este susţinut de toată lumea, de putere şi de opoziţie”.

Dacă într-adevăr socialiștii erau împotriva propunerilor PD, ei trebuiau să semneze apelul comun al partidelor de opoziție și extraparlamentare, este de părere analistul politic

„Este absolut clar şi evident, să nu fi produs socialiştii acest proiect absolut straniu de trecere la sistemul mixt, dar să se fi alăturat partidelor care au semnat cunoscuta declaraţie împotriva proiectului sistemului uninominal, nu ar fi existat nicio şansă Comisia de la Veneţia sau comunitatea internaţională să susţină acest proiect al democraţilor. Pentru că este absolut clar că în ţară consens există, numai că acest consens este împotriva schimbării sistemului de vot, nu în favoarea”.

Și chiar dacă majoritatea aleșilor poporului ar ridica mâna în favoarea schimbării sistemului de vot, populația are o cu totul altă opinie, crede Alexei Tulbure.

„Legitimitatea actualului Parlament este foarte dubioasă. Noi am avut aceste aşa-numite alegeri prezidenţiale şi am văzut care sunt preferinţele electoratului. Jumătate din electorat a votat-o pe Maia Sandu. Maia Sandu e Partidul PAS şi Platforma DA. Aceste două partide sunt categoric împotriva schimbării sistemului electoral. Deci, jumătate din populaţie nu susţine ideea schimbării sistemului”, spune analistul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...