„Alesul lui Dumnezeu”, președintele Igor Dodon, sărbătorește azi ziua „ocrotitorului său ceresc”. Ce similitudini găsește acesta

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon, în opinia căruia mandatul prezidențial i-a fost oferit „de la Dumnezeu”, sărbătorește astăzi ziua „ocrotitorului său ceresc” – Sfântul Cuvios Igor, Marele Cneaz de Cernigov și Kiev. Chiar dacă acest sfânt nici măcar nu este menționat azi pe pagina web a Mitropoliei Moldovei, potrivit șefului statului, sfântul cuvios Igor este vestit datorită „jertfei sale martirice, prin care a ispășit păcatul conflictelor interne din Rusia veche”, încercând astfel să tragă o paralelă cu activitatea sa.

„Acest sfânt cneaz bine-credincios este ocrotitorul meu ceresc. Fapta sa este mărturie a necesității depășirii urii în lumea ortodoxă, în special mai ales în țara noastră. Doresc din suflet Republicii Moldova și tuturor popoarelor ortodoxe pace și prosperitate. Adresez felicitări tuturor creștinilor botezați, asemeni mie, în cinstea Sfântul Cuvios, cneaz Igor”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...