Alertă la Interpol: Zeci de membri ai Statului Islamic ar fi ajuns în Italia și ar putea comite atacuri în Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 50 de presupuși membri ai rețelei teroriste Statul Islamic au ajuns recent în Italia pe Marea Mediterană și probabil încearcă să se deplaseze în alte țări europene, suspecții fiind căutați activ de Interpol.

Interpol a alcătuit o listă a militanților Statului Islamic care ar fi ajuns în Italia și a trimis-o la sfârșitul anului 2017 Ministerului de Interne de la Roma. Autoritățile italiene au alertat agențiile antiterorism din numeroase alte țări europene, notează The Guardian, citând surse bine informate.

Suspecții sunt cetățeni tunisieni, unii fiind înregistrați ca imigranți de autorități la venirea pe Marea Mediterană în Italia.

Conform estimărilor ONU, aproximativ 5.500 de tunisieni s-au deplasat în Siria și Irak pentru a se alătura organizației teroriste. În contextul în care rețeaua a pierdut teritorii ocupate în Irak și Siria, autoritățile se tem că teroriștii ar putea comite atentate în Europa.

Patru dintre militanții Statului Islamic de pe lista Interpol erau deja în atenția serviciilor de informații europene. „Unul dintre ei probabil a traversat deja frontiera italiano-franceză pentru a merge în regiunea Gard, situată în sudul Franței”, precizează Interpol.

În vara anului 2017, cotidianul The Guardian a obținut o listă elaborată de Interpol care conține numele a 173 de militanți ai rețelei Statul Islamic antrenați să comită atentate în Europa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...